Potrivit unor informații, totul a pornit de la o dipută pe o rețea de socializare, între fiul lui Marius Stăiculescu, și el polițist, și un apropiat al agresorului. A doua zi, tatăl său, în vârstă de 51 de ani, agent șef principal în cadrul IPJ Gorj, a fost agresat ziua în amiaza mare pe o stradă din Tg-Jiu. Bărbatul era în timpul său liber și s-a întâlnit cu fostul cumnat al celui cu care fiul său se contrase pe Facebook, iar acesta l-a lovit cu pumnul de mai multe ori. Polițistul a depus plângere penală împotriva agresorului, însă nici colegii săi din IPJ și nici procurorii nu au dispus vreo măsură preventivă împotriva agresorului.
Această situație a generat revolt în rândul polițiștilor care spun că se simt vulnerabili, în contextul în care nici atunci când sunt agresați fizic nu sunt dispuse măsuri de organele judiciare împotriva agresorilor. Surse din poliție susțin că polițiștii sunt indignați de faptul că nici sindicatele și nici șefii poliției gorjene nu le iau apărarea, aceștia fiind preocupați doar ca astfel de cazuri să nu ajungă în presă. ”S-a ajuns în punctul în care autoritatea și siguranța polițistului să nu mai existe. O să ajungem să ne uităm peste umăr când intrăm în scara blocului. Când un polițist are problem se fac toți că plouă”, afirmă polițiștii.