Dezvăluiri

VIDEO. ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE cu un adolescent drogat, aflat în crize pe o stradă din Tg-Jiu!

Un caz real, de-a dreptul tulburător, a fost prezentat în cadrul dezbaterii organizată, joi, de către filiala Gorj a PSD, pentru combaterea consumului și traficului de droguri. Este vorba despre un tânăr drogat, aflat întins direct pe asfalt, pe o stradă din Tg-Jiu, în plină criză provocată de substanțele cu efect psihotrop pe care le consumase. Drogurile distrug visuri, iar experiențele trăite de cei mai mulți consumatori care au reușit să renunțe confirmă, fără echivoc, că problemele de sănătate cu care au rămas sunt aproape ireversibile. Practic, sechelele și coșmarurile provocate de consumul de droguri rămân pentru tot restul vieții. Fenomenul pare scăpat de sub control, iar acest lucru este confirmat, aproape zilnic, de cazurile tot mai dese în care Poliția Rutieră depistează în trafic conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat droguri. Dubla tragedie din localitatea 2 Mai, care a șocat România, în urmă cu o lună, când un tânăr de 19 ani, dependent de droguri, a comis un accident cumplit, în urma căruia alți doi tineri și-au pierdut viața, a generat un val de îngrijorare în toată țara.

Organizația județeană Gorj a PSD a demarat, joi, la Tg-Jiu o serie de dezbateri cu tema ”NU alege drogurile! ALEGE VIAȚA!”, pentru a atrage atenția cu privire la amploarea alarmantă pe care a luat-o consumul de droguri. Invitați la dezbatere au fost medici, ofițeri în rezervă de la structurile de Crimă Organizată, psihologi, reprezentanți ai asociațiilor de părinți și student.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate imagini șocante cu un tânăr aflat sub influența drogurilor, întins pe asfalt, pe o stradă din Tg-Jiu, în plină criză, în urma consumului de stupefiante, cu tulburări de comportament cu aspect psihotic.

Social-democrații sunt de părere că pentru combaterea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute din partea întregii societăți, iar sesiunea de dezbateri are ca scop conștientizarea tuturor instituțiilor cu atribuții de prevenție și supraveghere pentru consumul și traficul de droguri, în contextul în care consumul de droguri a luat o amploare îngrijorătoare în rândul tinerilor.

”Având în vedere amploarea fenomenului privind consumul și traficul de droguri (inclusiv la nivelul județului Gorj) și, implicit, tragediile produse pe fondul acestei cauze, conducerea Partidului Social Democrat Gorj va organiza o serie de acțiuni cu scopul de a atrage atenția asupra pericolului existent din acest de vedere, și, totodată, implicarea tuturor factorilor cu atribuții, în limitarea acestui fenomen.

În cadrul dezbaterilor cu tema ”NU alege drogurile! ALEGE VIAȚA!” vor fi prezenți reprezentanți ai instituțiilor competente în gestionarea și combaterea consumului de droguri, reprezentanți ai Asociațiilor tinerilor, elevilor și părinților din Gorj, medici psihologi și de alte specializări și, de asemenea, dascăli.

Cu toții ne dorim să trăim într-un județ sigur, dar, mai ales, fiecare dintre noi își dorește ca cei dragi să nu pice în capcana drogurilor. Dependența nu este un mit. Este cunoscut faptul că cei mai mulți dintre consumatorii de substanțe interzise, odată prinși în mreajă, au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a se elibera. De aceea, prevenția este principala metodă de limitare a numărului consumatorilor de substanțe interzise”, potrivit unei informări de presă a PSD Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *