
Jandarmii gorjeni au acționat astăzi în Piața Centrală din Târgu Jiu, pentru a-i acorda primul ajutor unui cetățean căruia i s-a făcut rău.
„Jandarmii gorjeni, mereu aproape de comunitate!
Astăzi, în Piața Centrală din Târgu Jiu, în timpul manifestării cultural-artistice dedicate Zilei Recoltei, colegii noștri au intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor unei persoane căreia i s-a făcut rău din motive medicale. Persoana, aflată într-o stare letargică, a fost supravegheată și sprijinită de jandarmi până la sosirea echipajului medical de urgență.
Intervenția rapidă și sprijinul oferit demonstrează, încă o dată, că misiunea jandarmilor nu înseamnă doar asigurarea ordinii publice, ci și grijă pentru oameni“, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.




