Dezvăluiri

VIDEO. Intervenție violentă a polițiștilor și jandarmilor gorjeni pentru a opri un chef în familie! Au dat cu spray lacrimogen într-un apartament în care se afla un copil de 2 ani!

Opt polițiști și jandarmi au descins, duminică noaptea, în jurul orei 1:00, peste o familie care serba o zi de naștere, într-un bloc din cartierul Debarcader, după ce au fost sesizați că e muzica prea tare și nu se respectă regulile impuse de pandemie. În comunicatul remis presei de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj se menționează că, ”cu ocazia intervenției, doi bărbați, de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-au manifestat agresiv față de forțele de ordine și le-ar fi adresat totodată și amenințări cu moartea, împreună cu alți doi bărbați, de 36 și 37 de ani”. IPJ arată că ”agresorii au fost imobilizați și conduși la sediul Poliției Municipiului Tg-Jiu”, însă în imaginile surprinse în timpul intervenției se poate observa că polițiștii și jandarmii au intrat în apartament pentru a-i imobiliza pe așa zișii agresori, au dat cu spray lacrimogen, deși în încăpere se afla și un copil de 2 ani și au distrus locuința familiei.

Poliția a fost sesizată de localnicii dintr-un bloc din cartierul Debarcader că în imobil e organizat un chef în familie, iar muzica e prea tare.

”Au venit la noi la ușă opt polițiști și jandarmi, cu toate că muzica nu era tare încât să deranjeze vecinii. Am deschis, ne-au cerut un buletin, le-am dat și am stat de vorbă, le-am spus că suntem nouă persoane, dintre acestea, cinci făceam parte din aceeași familie. Între timp a ieșit și ginerele meu la ușă și le-a spus că am oprit muzica de tot, iar unul dintre polițiști l-a prins de braț să-l scoată afară din apartament, cu toate că le-a zis că și el locuiește acolo”, povestește unul dintre membrii familiei.

Acela a fost momentul în care organele ce ar trebui să se ocupe cu restabilirea liniștii și ordinii publice au trecut pragul abuzului. Cei opt polițiști și jandarmi au năvălit în casă, au dat cu spray lacrimogen, fără să țină cont de faptul că o femeie avea în brațe un copil de numai doi ani, și în încercarea de a-i imobiliza pe toți bărbații aflați în încăpere au spart gemul unei uși și un televizor.

”Au dat cu spray lacrimogen fără să-i intereseze că aveam fetița în brațe. Am apucat doar să duc minora de 2 ani în camera, iar când m-am întors mi-au dat cu spray direct în față. Toți cei din casă eram leșinați pe jos, iar după ce ne-am revenit, ginerele s-a dus pe balcon și ei au intrat peste noi, l-au luat forțat și l-au scos afară din apartament, însă în fața ușii l-au bătut. Mi-au distrus apartamentul. Nu au ținut cont de copil, iar când le-am spus să cheme o salvare pentru fetiță, din cauză că vomita, au spus că nu este treaba lor”, afirmă îngrozită una dintre femei.

Pe imagini se poate observa cum toți cei opt polițiști și jandarmi sunt în apartament și îi imobilizează pe bărbat, iar unul dintre aceștia e bruscat, în timp ce e căzut, în fața ușii.
Cu toții au ajuns la audieri la Poliția Municipiului Tg-Jiu și, în ciuda acuzațiilor, niciunul dintre bărbați nu a fost reținut.

IPJ a comunicat, luni, că doi dintre bărbați și o femeie, din cei aflați în apartament, au formulat și ei plângeri împotriva polițiștilor pentru purtare abuzivă și violare de domiciliu, iar conducerea instituției a dispus efectuarea de cercetări pentru stabilirea situației de fapt.

”În noaptea de 16/17 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui apartament de pe raza municipiului Târgu Jiu, mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică. Cu ocazia intervenției, doi bărbați, de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-au manifestat agresiv față de forțele de ordine și le-ar fi adresat totodată și amenințări cu moartea, împreună cu alți doi bărbați, de 36 și 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu. Ulterior, agresorii au fost imobilizați și conduși la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind dispusă efectuarea de cercetări de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în vederea stabilirii situației de fapt. Doi dintre bărbați, precum și o femeie, care se aflau în apartament, au formulat plângeri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și violare de domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar plângerile cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și violare de domiciliu, au fost înaintate către unitatea de parchet competentă”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Gorj.

În cazul crimei de la Baia de Fier, când criminalul s-a plimbat, 50 de km, având în mașină trupul victimei sale, o tânără de 19 ani, vitejii ăștia n-au mai fost viteji, ci dormeau sub plapumă și aveau vise umede!

Articole asemănătoare:

8 Comentarii

  1. Sa se fi purtat civilizat si nu ajungeau aici! Hai sa aparam toti marlanii ! Ne sufoca pur si simplu cu nesimtirea lor si tot ei fac pe victimele!

    1. De ce nu comentezi cu numele tău? S au purtat civilizat , dar dacă n ai fost acolo nu ai cum sa știi și îți place sa comentezi aiurea.

      1. Întrebarea este,cum faceți chef în apartament, având un copilași de 2 anișori? La ora 1 acel pui nu dormea! Ar trebuii ca și protecția copilului sa se autosesizeze

        1. La ora 1 acel copil nu dormea deoarece doar ce se trezise la ora 21:00. Copilul nu a fost neglijat in timpul acelui chef, nici măcar nu s a fumat lângă el sau altceva. A stat in alta camera însoțit de un alt adult . Cum poți vorbi fără sa știi?

  2. Stați cu muzica data la maxim și aveți copilaș de 2 anișori!?Ar trebuii sa intervină și cei de la protecția copilului! Nenorociți de parinti

    1. Te bate rău prostia din câte văd. În primul rand ,muzica nu a fost la maxim, iar copilul era în alta camera si bineînțeles ca era cu un adult . Toți comentați fără sa știți. Politia a dat cu spray știind ca este un copilaș în casa și au spart usa de la camera în care se afla copilul. Asta este normal, nu ? Nu-ți mai bate capul sa critici și sa comentezi de pe diferite conturi dacă nu ești asumat sa ti scrii măcar numele … comentați de alții, dar voi sunteți varză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button