EvenimentUltima oră

VIDEO: Percheziții în Gorj și Mehedinți în cadrul operațiunii JUPITER. Un bărbat de 37 de ani din Plopșoru a fost reținut pentru fapte de corupție și fals

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Poliției Române, au fost efectuate percheziții în județele Gorj și Mehedinți într-un dosar de trafic de influență și instigare la fals intelectual. Ancheta vizează un bărbat de 37 de ani, din comuna Plopșoru, care ar fi pretins și primit bani de la mai multe persoane, promițând intervenții pe lângă funcționari publici pentru favorizarea unor verificări tehnice nelegale ale unor utilaje agricole. În urma descinderilor, au fost ridicate documente relevante, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorilor.

„În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 9 iunie 2026, polițiști de investigare a criminalității economice, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj și Mehedinți într-o cauză penală, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată și instigare la fals intelectual în formă continuată.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul lunii octombrie 2023, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Plopșoru, județul Gorj, ar fi pretins și primit, de la șase persoane, sume de bani, în cuantum total de 1.200 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari publici și promițând că va interveni pentru efectuarea unor verificări tehnice în condiții nelegale și pentru trecerea cu vederea a unor deficiențe constatate la utilaje agricole.

Totodată, există suspiciunea că acesta ar fi determinat doi funcționari să întocmească înscrisuri oficiale în care ar fi fost consemnate date nereale cu privire la efectuarea unor verificări tehnice.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri relevante pentru cauză, respectiv documentații privind verificări tehnice, facturi fiscale și dosare aferente unor utilaje agricole.

De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul unității de parchet pentru audieri și continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 37 de ani, din comuna Plopșoru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și instigare la fals intelectual în formă continuată.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *