
Un polițist din comuna Bîlteni a reușit să salveze o bătrână bolnavă, în vârstă de 85 de ani, care se afla într-o casă cuprinsă de flăcări.
Acesta a pătruns în locuință, deși focul începuse să distrugă clădirea și să o scoată pe bătrână afară.
Sindicatul Europol a relata fapta de bravură a tânărului polițist:
„Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12:00 în localitatea Bâlteni, județul Gorj unde o locuință a fost cuprinsă de fum și flăcări, iar o femeie în vârstă de aproximativ 85 de ani se afla în interior.
Observând incendiul, colegul nostru Păsărin Răzvan Augustin nu a ezitat!
A pătruns în casa plină de fum și, chiar dacă bucățile de tavan desprinse au făcut intervenția extrem de periculoasă, a identificat victima ce se afla imobilizată la pat, a scos-o pe brațe și a condus-o într-o zonă sigură.
A fost apelat numărul de urgență 112, zona a fost delimitată pentru protecția celorlalți până la sosirea echipajelor de intervenție.
Colegul nostru este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția 2023 și își desfășoară activitatea în prezent la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei.
Respect pentru curaj, profesionalism și spirit de sacrificiu!“, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol




