Dezvăluiri

VIDEO. Primarul Cotojman impinge, de șase ani, țărușul în bătătura vecinilor! Acuzat de abuz, acesta se apără ingenuu: ”M-am comportat ca un simplu cetățean!”

De la statutul de primar la cel de jupân sau de la cel de baron comunal la satrap, nu e decât un pas, unul penal, în cele mai multe cazuri. Așa se face că primari care câștigă, de fiecare dată, fără emoții, mandatele, se cred atotstăpânitori și au impresia că procentele din alegeri îi fac intangibili în fața legii. La Roșia de Amaradia, primarul Ion Liviu Cotojman a câștigat pentru prima oară alegerile din partea fostului PDL și a apărut la oraș într-un costum argintiu metalizat, asortat cu o cămașă portocalie. Ulterior, a devenit liberal, odată cu fuziunea dintre partide, și a ajuns chiar vicepreședinte al organizației județene a PNL Gorj. Despre realizările sale pot vorbi doar oamenii comunei care l-au ales a cincea oară primar la Roșia de Amaradia, însă un litigiu cu vecinii săi, generat de limita de proprietate, scoate la iveală anumite nereguli săvârșite de acesta, din calitatea sa de primar, pentru o palmă de pământ.

Din ciclul ”Ion – Blestemul pământului”!

Totul a început în iulie 2018, când vecinii primarului Ion Liviu Cotojman, familia Vraciu, au inițiat în instanță o acțiune prin care solicitau ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren pe care primarul îl ocupa nelegal și să fie stabilită linia de hotar dintre cele două proprietăți. Soții Vraciu au menționat în cererea de chemare în judecată faptul că primarul a început să construiască un gard din plasă de sârmă, intrând cu acesta pe terenul lor, iar în momentul când i-au reproșat aceste lucruri primarului, acesta i-a amenințat și înjurat.

Primarul Cotojman a arătat, prin întâmpinarea adresată judecătorilor, că este rudă cu soții Vraciu, iar terenul a fost lăsat moștenire ambelor familii de un străbunic al său, iar între cele două proprietăți, având în vedere relația de rudenie, nu a existat gard. Totuși, la unul dintre termene, Cotojman a recunoscut că a dărâmat gardul existent (?!) și l-a reconstruit pe proprietatea sa. În fine, în timpul judecății s-au efectuat expertize și contraexpertize cu experți topografi, fiecare dintre părți fixând obiective și, ulterior, obiecții și chiar cercetări la fața locului. Edificatoare este una dintre expertize în care se menționează că ”Pârâtul Cotojman Ion-Liviu deține terenul cu suprafața totală de 8.114 mp iar prin actele de proprietate justifică suprafața de 4.356 mp. Actele de proprietate ale pârâtului (ce privesc suprafața totală de 4.356 mp) sunt un următoarele: Certificat pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar nr. 2225/18.04.2012;  Proces verbal de identificare a imobilului nr. 2225/18.04.2012 însoțit de planul de amplasament și delimitare din care reiese forma, dimensiunile și vecinătățile terenului”. Expertul a ajuns la concluzia că terenul ocupat de primarul Cotojman din terenul soților Vraciu nu este justificat cu acte de proprietate.

Culmea este că certificatul pentru atestarea dreptului de proprietate al cetățeanului Ion Liviu Cotojman, pentru terenul de 4.356 mp, este semnat de primarul…Ion Liviu Cotojman, iar procesul verbal de identificare a acelui teren este semnat de secretarul Primăriei Roșia de Amaradia și un agent agricol angajat al instituției și s-a încheiat în prezența proprietarului Ion Liviu Cotojman!

După exact patru ani…

… în iulie 2022, Judecătoria Novaci le-a admis cererea soților Vraciu și l-a obligat pe primarul Cotojman să lase în deplină proprietate și liniștită posesie a vecinilor săi terenul de 223 de mp evidențiat într-un raport de contraexpertiză întocmit în cauză. Judecătorii au stabilit și linia de hotar dintre cele două familii, Cotojman și Vraciu, potrivit aceluiași document.

Decizia a fost menținută și de către Tribunalul Gorj, după încă un an și jumătate de judecată, dar și la Curtea de Apel Craiova, care a decis, definitiv, în septembrie, anul trecut, adică la mai bine de șase ani de la inițierea acțiunii, că dreptatea este de partea familiei Vraciu.

Primarul Cotojman a fost somat de soții Vraciu, prin intermediul unui executor judecătoresc să respecte decizia instanței, adică ” să lase în deplină proprietate și liniștită posesie a vecinilor săi terenul de 223 de mp”, pe care-l ocupa, însă nu a respectat obligația impusă de judecători, așa că pe 6 februarie a.c., executorul s-a deplasat la terenul respectiv din Roșia de Amaradia. Trebuie spus că primarul Cotojman nu s-a împotrivit executării, așa că terenul a fost identificat și măsurat, iar mai apoi a fost stabilită  și linia de hotar dintre cele două proprietăți, fiind marcată cu țăruși din lemn.

Când primarul se crede mai presus de lege

La finele săptămânii trecute, mai exact, sâmbătă,15 februarie a.c., la câteva zile de când fusese de acord cu punerea în executare a deciziei instanței de către executorul judecătoresc și chiar semnase procesul-verbal, primarul Liviu Cotojman s-a apucat să construiască gardul dintre proprietatea sa și cea a vecinilor săi…pe terenul acestora. Practic, primarul punea în aplicare legea sa, a abuzului de putere, cum a afirmat de altfel ginerele familiei Vraciu, într-o postare pe o rețea de socializare. ”Dragii mei! Suntem în 2025 și nu credeam că se mai poate întâmpla așa ceva! În această dimineață primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a violat proprietatea unor bătrâni care se apropie de 80 de ani și a început să construiască un gard pe terenul acestora fără să țină cont de hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Craiova!!! În calitatea lui de primar și vicepreședinte PNL Gorj consideră că i se permite orice! Cum poate țara asta sa se mai facă bine când instituțiile statului trec cu vederea aceste abuzuri?!”, a scris Gabriel Giorgi pe Facebook.

Din acel moment, Cotojman a transpus situația cumva în sfera politică și a negat faptul că a comis un abuz. Mai exact a procedat precum cei care fluturau cătușele la ieșirea din DNA și strigau că sunt victime ale sistemului, ale statului paralel și că totul e o făcătură politică. ”Nu se pune problema de vreun abuz din partea mea. Eu am respectat si respect legea cu sfintenie. Personajul (Giorgi), este ginerele persoanelor despre care vorbeste. Ei au castigat în instanță ( actiunea făcută de socriii lui), o suprafată de teren de 140 mp cu rol de servitute însă prin mijlocul proprietății mele și încă o suprafată de 83 mp. Asa a decis instanta, că e bine, că e rău nu comentez ce decide o instantă. Respect astfel decizia instantei conformându-mă ca atare.

Supărarea acestui personaj este mai mult politică. Eu azi am construi un gard pe un alt amplasament, care nu are legătură cu hotărărea în cauză (hotărărea judecătorească rămase definitivă). Vă informez că gardul s-a construit cu autorizatie de construcție ( și nu eu am semnat-o) emisă în baza unui proiect pentru care am plătit 15 milioane lei vechi, iar ulterior am achitat si celelalte taxe aferente. Am anuntat si inspectia in constructii obtinând si de la această institutie ok de incepere lucrări (începand cu 13 februarie pot executa lucrările). Precizez că m-am comportat ca un simplu cetățean, asa cum prevede legea. Cei care mă cunoasteti să fiti convinsi ca eu sunt acelasi om care respectă legea si pe semeni. Trebuia sa fac si eu gardul, că e un lucru firesc, i-am rugat și pe vecini să contribuim financiar jumate / jumate, pentru construcția gardului fiind la limita proprietătillor, însă au refuzat si in astfel de situatii nu am construit gardul pe aliniamentul despărtitor ci prin interiorul proprietătii mele, adică am mai renunțat din terenul meu, asa specifică si legea că daca nu vor sa participe financiar, celălalt proprietar vecin, se mai retrage spre interiorul proprietătii cu 15 sau 20 cm si face constructia pe cheltuială proprie. Asa am si făcut, respectând legea”, a scris primarul într-un comentariu la postarea lui Gabriel Giorgi.

Primarul Cotojman s-a arătat deranjat de faptul că ”operațiunea gardul” a fost filmată și a amenințat vecinii cu plângere penală.

În loc de epilog

Problema gardului nu e una politică, decât într-o eventuală teorie a absurdului, însă trebuie detaliată rapiditatea cu care funcționează Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj, condus de liberalul Marius Mănescu, membru al BPJ Gorj al PNL, atunci când adresantul e chiar vicepreședintele organizației județene a PNL, Liviu Cotojman. Pe 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Roșia de Amaradia i-a eliberat mamei primarului o adeverință prin care un teren de 574 mp era identificat într-o altă parcelă decât cea menționată în certificatul de moștenitor. În aceeași zi, funcționarii OCPI Gorj s-au mișcat precum atleții de performanță și au analizat cererea mamei primarului, au emis un referat, iar după o săptămână, pe 30 decembrie, a fost emis un extras de carte funciară și certificatul de intabulare asupra dreptului de proprietate.

A doua zi, pe 31 decembrie, când toată lumea se pregătea de Revelion, primarul Cotojman redacta, la ora 13:03, cererea de înscriere către OCPI Gorj, în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra unui teren pe care mama sa i la donat la ora 13:18. Sediul OCPI nu s-a închis până Cotojman nu a depus dosarul cu toate documentele și, dacă era nevoie, funcționarii plecau direct de la birou cu Plugușorul. Extrasul de carte funciară și certificatul de intabulare i-au fost eliberate primarului Cotojman pe 14, respectiv pe 16 ianuarie, după ce funcționarii s-au întors la muncă după vacanța de sărbători.

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *