Astăzi bărbatul agresor a pus la dispoziție presei un filmuleț cu momentul în care polițiștii se aflau în fața ușii apartamentului unde acesta locuiește împreună cu familia sa. În filmuleț apar doi polițiști în timp ce îl chestionează pe bărbat cu privire la incidentul care tocmai se petrecuse în fața barului. La un moment dat imaginea devine neclară, iar pe fundal se aud țipetele disperate ale soției bărbatului. Agresorul a susținut că a fost la rândul său agresat de unul dintre polițiștii care cercetau incidentul petrecut în fața barului, însă nu a dorit să se prezinte la sediul IPJ Gorj pentru clarificarea aspectele apărute în filmulețul pe care el l-a transmis presei.
„La data de 10 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, prin apel 112, cu privire la faptul că a avut o altercație cu un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu și a fost amenințat de către acesta cu acte de violență.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunității, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că în fața unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu Jiu, în urma unui conflict spontan, apelantul ar fi fost agresat fizic de către bărbatul de 35 de ani.
În timpul altercației aceștia ar fi distrus mai multe componente ale unui autoturism care se afla în apropiere.
Ulterior, agresorul a revenit la fața locului cu un dispozitiv cu electroșoc și l-a amenințat pe bărbat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.
Întrucât după producerea evenimentului, bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor a plecat de la fața locului, polițiștii s-au deplasat la locuința acestuia în vederea identificării și continuarea cercetărilor pentru luarea măsurilor legale.
În ceea ce privește imaginile apărute, cu privire la modul de acțiune al polițiștilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a dispus efectuarea de verificări.
Bărbatul a fost contactat telefonic pentru a se prezenta la sediul poliției pentru clarificarea aspectelor apărute în filmare, însa a refuzat.
În continuare se continuă verificările pentru lămurirea tuturor aspectelor” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cat ne nemernic e polițistul ! Doamne ferește așa ceva . Cine e golanul asta din poliție și de ce nu e arestat pentru violare de domiciliu ,lovire și alte violențe ? Așa procedează mai nou milițienii de la Gorj ? Așa au învățat în școală de poliție ,criminalii ăștia ? Polițistul asta trebuie inainte de a fi arestat,ar trebui sa fie consultat psihiatric. Sunt șocat de ce vad,îmi voi pune camera de la luat vedere și pe mașină și acasă ,că doamne ferește dai peste un nenorocit că asta in haina legii și la cat mint și ce ordinari sunt ,mori cu dreptatea în brate. La pușcărie golanule ,faci poliția de ras. Prea multe se întâmplă la poliția asta din Gorj. Trebuie să-i verifice cineva ,că prea multe abuzuri la Gorj. Ăștia sunt in stare sa te omoare in casa. Bine că l-ai filmat,că se vede foarte clar cum te lovește mișelește și tu ești de buna credință.
De ce nu este arestat polițistul? Va dați seama dacă acest polițist îl lovește fără nici cel mai mic motiv pe acest om, ce poate face la politie cu tine, asemenea nebun de polițist? Ce se i tâmplă în Politia Gorj? Vedem tot mai multe abuzuri ale politiei. Săracă femeie gravidă în 5 luni și cu copilul de 9 luni în brate prin ce soc a trecut. Oripilat de vad aici. Parchetul ce face? Trebuie făcut ceva cu de menții ăștia din politie, ca au luat-o razna. Putea sa îl citeze la politie dacă făcu-se ceva, dar nu sa îl lovești pervers la el in casa. O sa fac public și eu filmulețul la toate posturile naționale, căci ce se intampla la politia Târgu-Jiu e strigător la cer. Ăștia ar trebui toți verificăti psihiatric, ca nu sunt sănătoși la cap. Fără nici în fel de conduita legala acest polițist infractor. La pușcărie, ticălosule nu sa dai cu pumnii în oameni la ei în casa nevinovat. Va dați seama cati au mai pățit asa ceva cu derbedeii ăștia de polițiști și poate nu au probe, dar acum bravo lui ca la filmat pe acest criminal în haina legii.
Din filmare rezulta ceea ce sustime cetateanul, nu Interlopii Polutiei Judetene Gorj. Bine ca vedem filmarea! Asta este proba la dosar! Plangere pe portaul de petitii ai politiei, cu destinatar Politia Romana!