Eveniment

VIDEO: Scandal la Berlești! Gard distrus cu securea de același individ care terorizează satul Lihulești

La scurt timp după ce a fost pus în libertate din arestul IPJ Gorj, Victor Glăvan din Lihulești, comună Berlești, a mai comis o nefăcută. Pe fondul consumului de alcool, Glăvan și-a terorizat vineri noaptea vecinul, pe care l-am înjurat și l-a amenințat. De altfel, cu o secure i-a distrus câțiva lanteți din gard, în intenția de a intra peste proprietar. Glăvan este de neoprit, autoritățile lăsându-l în libertate deși de un an este un adevărat pericol social.

Glăvan a fost reținut pentru tulburarea liniștii publice și pentru agresarea unei femei de 58 de ani. Deși a fost reținut cu câteva zile în urmă, a stat 24 de ore după gratii iar repus în libertate a făcut, din nou, ceea ce știa, scandal, injurii, amenințări la adresa localnicilor din Lihulești.

Grav este incidentul care a avut loc vineri noapte. Acesta a tăbărât, din senin, pe gardul vecinului său, cu o secure, distrugând o parte din construcția de tablă. A răcnit la proprietar, l-a înjurat asta pentru că omul ar fi martor în dosarul penal pentru care a stat deja 24 de ore după gratii.

Glăvan era duminică liber prin comună, se plimba cu tractorul, fără numere de înmatriculare prin sat, ultima dată fiind oprit de poliție cu pistolul, și fără să aibă carnet de conducere.

Localnicii sunt terorizați de acesta pentru că noaptea dă drumul la muzică tare, urla, strigă și amenință și aduce injurii oricui i se pare că îi stă în preajmă.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button