
Un bărbat costumat în Spiderman, personaj de film și benzi desenate, a fost filmat în zona Primăriei Târgu Jiu. Bărbatul se urcă lângă unul din stâlpii de la intrarea în clădire și pozează pentru cei prezenți. O altă persoană filmează și se amuză de situație. Imaginile sunt realizate pe timp de noapte.
În urmă cu doar câteva zile doi tineri costumați în dinozauri au fost filmați în timp ce alergau noaptea într-un sens giratoriu în zona de sud a municipiului Târgu Jiu. Într-o altă seară doi tineri au venit cu scaunele, la povești, în fața sediului primăriei. Nu se știe dacă este vorba de un trend sau de provocări ori de activități care să genereze vizualizări pe rețelele pe socializare. Cert este că poliția nu prea ajunge prin zonele respective, să îi ia la întrebări pe petrecăreți.
0 1.447




