Un tânăr din Gorj pune pe jar atât comunitatea motocicliștilor cât și ceilalți participanți la trafic.
Acesta a postat pe o rețea de socializare un videoclip în care face o depășire extrem de periculoasă.
„Fentez moartea zilnic și credeți că sufăr de părerile voastre..” este titlul filmulețului postat pe pagina de socializare a tânărului motociclist din Gorj.
Aflându-se pe Defileul Jiului acesta depășește într-o curbă cu linie continuă și fără a avea vizibilitate. După ce se angajează în depășirea neregulamentară a unui autovehicul și a unui TIR, din contrasens îi apare un alt autoturism. Tânărul motociclist are spațiu la limită pentru a evita o tragedie și se strecoară pe lângă TIR.
Ce părere au participanții la trafic
Cei peste 400 de mii de oameni care au vizionat filmulețul respectiv sunt intrigați de inconștiența de care dă dovadă motociclistul.
Vă lăsăm mai jos câteva din sutele de comentarii:
„Sincer , e viața ta și faci ce vrei cu ea ! Dar dacă din cauza inconștienței tale distrugi alte vieți, copii, familii , atunci cum e ? Exemplare ca tine ar trebui oprite definitiv să conducă pe șosele”
„Acum câteva ore aproape de Băile Herculane a făcut la fel depășire cu o viteza impresionanta și din păcate nu a mai avut ce face,mort pe loc. Impact frontal cu un TIR.”
„Gândește-te la cei care țin la tine Bosule , Să nu i faci să sufere ! Te salut”
„Poliția, încă nu s a sesizat??!! 🤔🤔🤔🤔 Ca mori tu, dacă asa te duce capul, treaba ta, dar mai omori și oameni nevinovați 👹👹👹👹”
„Nu fentezi moartea ,te apropii de ea până o sa te agațe ea. Ai grija cu atâta vitejie,aroganța pe motocicletă este periculoasă. 🙏”
„Donatori de organe sincer nu as vrea sa pățești ceva dar cu stilul asta nu te văd bine .”
Aceasta nu este însă singura ispravă a tânărului din Gorj. Pe rețele de socializare el mai are filmulețe în care merge în picioare pe cadrul motocicletei și circulând cu motocicleta în interiorul stadionului municipal din Târgu Jiu.