
Comisiile de Industrii și Economică din Camera Deputaților au dat aviz negativ pe proiectul Alianței pentru Unirea Românilor privind prelungirea activității termocentralelor pe lignit din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Deputatul Ionelia Priescu afirmă că motivul invocat a fost acela că România și-a asumat, în 2021, prin PNRR că va închide etapizat activitatea de producere a energiei pe cărbune. Parlamentarul de Gorj susține că a întrebat membrii celor două comisii dacă au evaluat “daunele sociale și economice pe care le provoacă la nivel de județ și de țară și dauna sistemului energetic din România”.
“Proiectul meu, proiect de prelungire a termenelor, a obținut un aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social, Consiliu care verifică oportunitatea proiectului. Din păcate, am obținut și în Comisia pentru Afaceri Europene, iarăși un aviz favorabil, că celelalte comisii și vorbesc de ultimele două la care am participat: Comisia de Industrie și Comisia Economică, toate acestea două au dat aviz negativ. Și este halucinant să te duci într-o comisie, să-ți susții proiectul, toată lumea să dea din cap și să spună: „Da, este extraordinar proiectul, nu are hibe, nu are nicio problemă și, da, ar fi extraordinar! Dar știi ce? Nu putem să-i dăm aviz favorabil, pentru că sunt asumările europene. Sunt asumări europene și că ar trebui să dăm bani mulți înapoi”. Eu i-am întrebat și în cadrul comisiei dacă ei au evaluat daunele sociale și economice pe care le provoacă la nivel de județ și la nivel de țară, și dauna pe care o provoacă sistemului energetic din România. Bineînțeles că au continuat să spună că este extraordinar proiectul, este extraordinară inițiativa, dar există asumarea din 2021, prin PNRR-ul lui Ghinea, și nu au ce să facă”, a precizat Ionelia Priescu.




