Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de caniculă pentru cea mai mare parte a țării. Aceasta este valabilă de marți, 28 iulie, ora 12:00 până joi, 30 iulie, ora 20:00, pentru 22 de județe ale țării. Temperaturile maxime ajung la 38 de grade.
În intervalul menţionat, valorile termice vor continua sã creascã, astfel încât vremea va deveni cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, canicularã în regiunile extracarpatice.
Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33…35 de grade, disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unitãţi al indicelui temperaturã-umezealã (ITU) va fi atins în zonele de câmpie şi podiş din sudul şi estul ţãrii şi local din vest.
Cod galben de caniculă miercuri și joi
În cursul zilelor de miercuri (29 iulie) şi joi (30 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi local în Moldova, va fi caniculã, temperaturile maxime vor depãşi frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse miercuri şi local joi, se vor situa peste 37…38 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperaturã-umezealã (ITU) depãşind pragul critic de 80 de unitãţi, iar în cursul nopţilor temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale).
Prognoza METEO 28 iulie 2020. Vremea în țară
Vremea va fi cãlduroasã, cu precãdere în zonele de câmpie din regiunile extracarpatice, iar în sud-est la amiazã izolat va fi canicularã, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.