Dezvăluiri

Voucherele de vacanță, pe cale de dispariție la Complexul Energetic Oltenia?

La Complexul Energetic Oltenia, acordarea voucherelor de vacanță pare tot mai incertă. Potrivit unor surse din interiorul companiei, acest beneficiu riscă să devină istorie pentru angajații companiei, în condițiile în care nu există garanții financiare solide pentru susținerea acestuia.

„La cum văd eu lucrurile în momentul de față cred că voucherele de vacanță o să fie istorie la Complexul Energetic Oltenia. E greu de crezut că minerii și energeticienii vor mai beneficia de acest drept. Se încearcă acordarea unui bonus pentru a compensa această pierdere, însă nu cred că vreun conducător va putea face asta în situația financiară în care se află țara. Poate includerea bonusului în salariul lunar, atunci ar putea să fie o chestie care s-ar putea accepta, în rest, nu văd nicio soluție pentru acordarea acestui drept”, au precizat surse apropiate de conducerea companiei. Decizia finală privind eliminarea voucherelor de vacanță nu a fost oficializată, însă sindicatele din cadrul CEO privesc cu îngrijorare această posibilitate. În contextul în care mulți dintre angajați se bazează pe aceste sume pentru concedii sau alte cheltuieli esențiale, lipsa lor ar putea genera nemulțumiri și tensiuni în rândul salariaților. Rămâne de văzut dacă reprezentanții companiei vor reuși să găsească o alternativă viabilă sau dacă acest drept va fi, într-adevăr, eliminat complet în perioada următoare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *