În Comisia Mixtă Administrație-Sindicate a CEO s-a stabilit ca până pe 10 iunie să fie primite cereri și să fie încărcate voucherele de vacanță pentru cei care au bilete pe perioada 15 iunie-1 iulie. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat iar sindicatele nu au avut nicio reacție, deși luni este 15 iunie, iar cardurile salariaților sunt încă goale.
Sunt numeroși salariați ai CEO care au bilete în stațiuni din 15 iunie, dar se vor prezenta la cazare fără vouchere, deoarece acestea, cel puțin duminică, nu erau încărcate pe cardurile salariaților care au cerut acest lucru administrației. Oamenii speră ca totuși măcar pe 15 să se întâmple asta, deoarece acestea au fost condițiile discutate la Comisia Mixtă. Pe timpul pandemiei, voucherele de vacanță nu au fost încărcate pentru angajați, iar aceasta ar fi prima dată când, în această vară, se încarcă cardurile beneficiarilor.
Anul trecut, salariații spun, că administrația le-a dat voucherele, la cerere, încă din luna mai.