Politică

Vrea să aducă un nou INVESTITOR la Gorj. DEPUTAT: Sper să-i conving să-și relocheze activitatea

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină poartă discuții cu niște investitori din Ucraina, care ar fi interesați să deschidă o unitate de producție în județul Gorj.

Gheorghe Pecingină spune că, la finalul săptămânii viitoare, se va întâlni în Muntenegru cu investitorii din Ucraina pentru noi discuții. Deputatul afirmă că ar fi interesați să-și relocheze afacerea în județul Gorj după ce localitatea în care dețineau o fabrică, Harkov, a fost bombardată de ruși. Potrivit lui Gheorghe Pecingină, afaceriștii ucraineni ar vrea să deschidă o unitate de producție la Gorj. Fabrica din Harkov, care avea 4000 de angajați, realiza echipamente pentru irigații și parapeți pentru autostrăzi. “Sunt cei pe care i-a primit prefectul în urmă cu câteva săptămâni( nr. investitorii). O să am o întâlnire cu ei la finalul săptămânii, la Muntenegru, pentru a continua discuțiile. Au fost încântați de modul cum au fost primiți de autoritățile din Gorj. Deși, inițial nu-și doreau să vină în Gorj, am reușit să-i conving și sper să-i conving să-și relocheze activitatea, care e o activitate de producție. Din Ucraina să o relocheze în județul Gorj. Am fost, la finalul săptămânii trecute, în Gorj, am discutat cu primarul Filip, cu oamenii de afaceri din municipiul Târgu-Jiu, care au spațiile adecvate, am discutat cu viceprimarul Dorin Ionescu, de la Mătăsari. Oamenii au văzut aceste zone și sper să reușim să-i aducem. În Harkov, în momentul în care a început conflictul, aveau 4000 de angajați. Produc pentru Europa și nu numai aparatură pentru irigat și parapeți pentru autostrăzi. Au nevoie de spațiu foarte mare. Probabil, pentru început, vor crea locuri de muncă mai puține, dar orice loc de muncă e binevenit pentru județul Gorj. Sper să și avem posibilitatea să avem oameni care să-și dorească să lucreze. Le-am explicat situația că salariul minim nu mai este suficient nici pentru zona noastră, deci discuțiile sunt destul de avansate”, a conchis Gheorghe Pecingină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *