Ultima oră

Vremea se schimbă radical


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 14 noiembrie – 12 decembrie. Conform estimărilor meteo, urmează o răcire a vremii. Dacă până acum, temperaturile medii erau peste normalul perioadei, iar precipitațiile deficitare, în săptămâna care urmează, în majoritatea regiunilor, vom avea temperaturi specifice perioadei, dar și precipitații în regim normal. Meteorologii anunță mai frig în nord-est. Tendința se va menține și-n a doua săptămână de prognoză. Sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi marcate de o răcire accentuată, conform estimărilor de astăzi, temperaturile urmând a fi mai coborâte decât în mod normal. În intervalul 5 – 12 decembrie, vor fi temperaturi specifice perioadei de iarnă, iar precipitațiile vor fi normale perioadei.

ANM, prognoza meteo. Vremea 14 – 21 noiembrie

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane.

ANM, prognoza meteo. Vremea 21 – 28 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, excepție făcând nordul extrem, unde vor fi local deficitare.

ANM, prognoza meteo. Vremea 28 noiembrie – 5 decembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei.

Regimul pluviometric va fi deficitar în vest, nord-vest și centru, dar mai ales la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

ANM, prognoza meteo. Vremea 5 – 12 noiembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Sursa: DC News

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button