
Mihai Weber a reacționat după ce fostul deputat de Gorj Pantelimon Manta nu a exclus o revenire a primarului social-democrat al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, în Partidul Național Liberal. Afirmațiile fostului parlamentar au venit după declarațiile făcute de edil în contextul măsurilor de austeritate luate de Guvernul Bolojan pe care Romanescu a spus că le susține. În plus, este de notorietate relația bună pe care primarul Târgu-Jiului o are cu fostul primar al Oradei. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, afirmă că este prematură discuția privind opțiunea politică pe care Marcel Romanescu o va avea în viitor.
“Vorbim despre un primar care este în PSD. Ce se va întâmpla peste 3 ani de zile, nimeni nu poate să știe despre niciunul dintre noi, dar, în ceea ce îl privește pe domnul Romanescu, a fost ales primar din partea Partidului Social-Democrat. Este o echipă a Partidului Social-Democrat, care l-a susținut să fie primarul municipiului Târgu-Jiu, deci nu are rost să comentez ce va fi, cum va fi, dacă se va întoarce. Este părerea unei persoane care, până la urmă, exprimă o opinie proprie. În momentul de față, Marcel Romanescu este în Partidul Social-Democrat, deci nu are rost să discutăm despre ce și cum și ce opțiuni va avea fiecare dintre noi, peste 3 ani de zile. Este o opinie a domnului Romanescu. Eu nu pot să spun că susțin toate deciziile luate de domnul Bolojan, pentru că știți foarte bine că am criticat anumite măsuri care n-au avut în spate o analiză și au fost aruncate așa, doar „din pix” sau „date din topor”, și s-a văzut că, într-adevăr, efectul nu este cel pe care și l-a dorit cu asemenea măsuri”, a precizat liderul social-democraților gorjeni.




