Ultima oră

Zeci de copii, la sediul Jandarmeriei Gorj

Zeci de copii aflați în grija statului au participat, astăzi, la o serie de activități desfășurate în incinta sediului Jandarmeriei Gorj
,,O Zi de Tabără la Jandarmeria Gorj” – această denumire a avut evenimentul organizat astăzi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj la care au participat aproximativ 50 de copii și însoțitorii lor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
La acest eveniment a fost invitată și a participat și cea mai tânără jandarmeriță junior din județul Gorj – Măriuca, pentru a interacționa și a cunoaște aspecte din misiunile și activitățile pe care le desfășoară jandarmii gorjeni în zona de responsabilitate.
În contextul sărbătoririi la 1 Septembrie a Zilei Jandarmeriei Rurale, am organizat acest eveniment pentru copii, care astfel au avut ocazia să cunoască Sala de tradiții a unității, Sala de pregătire și festivități a jandarmilor gorjeni, au vizionat filme de prezentare cu aspecte din misiuni, au privit exerciții de dresaj și disciplină ale câinilor de serviciu, exerciții de autoapărare și demonstrative ale luptătorilor antitero, au vizitat standurile și atelierele de prezentare a materialelor de intervenție ordine publică și în domeniul alpin ale jandarmilor montani și tehnica auto și informatică din dotare.
Activitățile organizate cu această ocazie la sediul unității au fost pe placul copiilor iar acest lucru ne bucură și vom mai organiza astfel de evenimente pentru copii“, a transmis Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *