
Doi directori din conducerea Complexului Energetic Oltenia au mers, miercuri, la Rovinari, pentru a discuta cu angajații termocentralei, care abia fac față, în această perioadă, cererii mari de energie. În urma discuțiilor, s-a luat decizia inventarierii posturilor deficitare.
„Vreau să vă spun că, miercuri, un membru al directoratului, alături de directorul Direcției Energiei, domnul Motocu, au venit în Sucursala Electrocentrale Rovinari exact să vadă dumnealor și să vadă și colegii mei care lucrează în termocentrală lucrurile despre care eu vorbeam, dacă sunt și adevărate. Au intrat în camera de comandă, au purtat discuții cu colegii mei. Colegii mei le-au transmis exact aceleași lucruri pe care îl transmit și eu. Sub suprasolicitarea dumnealor, efortul susținut pe care îl depun, colegii din directorat i-au rugat ca, până vineri, să înțeleagă și să mai funcționăm cu cele trei grupuri. Având în vedere prețurile foarte bune pe piața de energie, având nevoie de bani pentru asigurarea veniturilor, pentru certificatele de CO2, colegii mei au înțeles treaba asta, au răspuns pozitiv chemării directoratului pentru funcționarea cu trei grupuri, inclusiv pentru ziua de vineri. Dar, așa cum am spus și eu, au purtat discuții și au transmis și dumnealor, n-a fost nimic în plus, nimic în minus, că, pentru a ne putea desfășura în condiții optime și pe viitor activitatea cu trei grupuri pe anumite perioade de timp, ne trebuie personal. După aceste discuții, colegii mei din Sucursala Electrocentrale Rovinari, conducerea Sucursalei Electrocentrale Rovinari, împreună cu șefii de secții și ateliere, au obligația de a inventaria toate locurile de muncă din Sucursala Electrocentrale Rovinari și de a pune pe hârtie locurile de muncă deficitare care trebuie obligatoriu ocupate pentru a ne desfășura activitatea în condiții optime de siguranță”, a precizat Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia. Liderul SMEO militează pentru revenirea ”determinaților” în termocentrală, pentru că știu meserie. Ar fi nevoie de 70-80 de angajări pentru a acoperi deficitul de personal.




