Până la data alegerilor, peste 26.000 de efective ale MAI sunt mobilizate zilnic pentru asigurarea ordinii și siguranței publice. Planul de măsuri a fost analizat marți, 29 aprilie, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor din luna mai, potrivit Agerpres.
Pentru informarea unitară a personalului MAI a fost elaborat un ghid legislativ, iar serviciile de evidență a populației și-au adaptat programul de lucru pentru a sprijini cetățenii care nu dețin acte de identitate valabile și doresc să voteze.
„Până la acest moment, toate activitățile necesare pentru buna derulare a procesului electoral au fost realizate conform calendarului stabilit, fără incidente majore”, a transmis MAI.
Ședința a fost organizată prin videoconferință și a fost condusă de secretarul de stat al MAI, chestor general de poliție Bogdan Despescu. Au participat reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor componente ale comisiei și ai autorităților publice locale.
În cadrul discuțiilor, a fost menționată prezența observatorilor din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), aflați în misiune în România pentru monitorizarea alegerilor.
Totodată, reprezentanții instituțiilor prefectului și ai misiunilor diplomatice au anunțat că procesul de preluare a materialelor electorale s-a desfășurat fără probleme.