Zi de Doliu Național astăzi dar majoritatea partidelor politice din Gorj au tratat cu spatele respectarea regulilor impuse, mai exact arborarea steagurilor în bernă. Este cazul secolului PNL, din Târgu Jiu, cel din zona fântânilor arteziene, și sediul suveranităților AUR Gorj din municipiu.
De altfel aceste șefii nici nu au steaguri că să le poată coborî în bernă și nu au pus nici măcar un însemn de doliu cum ar fi fost normal.
Alta este însă situația la sediul PSD Gorj unde steagul este coborât în bernă.
Reamintim că, astăzi, atât autoritățile publice, dar și românii trebuie să respecte o serie de reguli care se impun. În această zi, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă, adică va fi coborât la jumătate. Aceeași regulă se aplică și sediilor partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.




