Eveniment

Zi decisivă pentru bărbatul din Rovinari, care a aruncat un telefon în curtea Penitenciarului Târgu-Jiu

Bărbatul de 37 de ani, din orașul Rovinari, reținut sâmbătă, după ce a aruncat un telefon peste gardul Penitenciarului Târgu-Jiu, a contestat măsura de arestare prevetinvă dispusă de judecători. Acesta era cercetat și pentru șantaj, fiind dispusă arestarea pentru cea mai gravă faptă, despre care anchetatorii nu au oferit deocamdată detalii. Verdictul ar putea fi stabilit vineri de magistrații Tribunalului Gorj, după ce, pe 1 aprilie, instanța a amânat cauza, la solicitarea avocatului său. Tânărul cere o măsură mai blândă în timpul cercetărilor. Complicele său din Bălești este cercetat în libertate. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de șantaj (două acte materiale) din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpat”, este decizia Judecătoriei Târgu-Jiu, care a fost contestată de bărbatul de 37 de ani. Cei doi tineri de 37 și 38 de ani au fost reținuți, sâmbătă seara, după ce unul dintre ei ar fi fost surprins în timp ce arunca un telefon mobil peste gardul Penitenciarului Târgu-Jiu. Pachetul ar fi ajuns la o persoană privată de libertate. „La data de 28 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au prins, în flagrant, un bărbat de 37 ani, din orașul Rovinari, care ar fi aruncat în curtea interioară a Penitenciarului Târgu-Jiu un pachet ce conținea un telefon mobil și care a intrat în posesia unui deținut.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la comiterea faptei, a mai participat un bărbat de 38 de ani, din comuna Bălești. Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra bărbatului de 37 de ani, polițiștii au mai identificat un pachet ce conținea un alt telefon mobil ce urma să fie aruncat în interior. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță într-un penitenciar. Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *