Ultima oră

Ziua Internațională a Copilului Dispărut Marcată de polițiștii gorjeni

Astăzi, 25 mai a.c., polițiștii gorjeni au marcat, Ziua Internațională a Copilului Dispărut zi în care se face apel către comunitate la responsabilitate faţă de dispariţia copiilor, precum şi la implicare în depistarea acestora.

Acestea sunt principalele „arme” pentru prevenirea dispariţiilor copiilor, iar soluţionarea cu operativitate a cazurilor de dispariţii, ajunse în atenţia poliţiştilor, reprezintă o prioritate pentru polițiștii gorjeni.

În acest context, polițiștii gorjeni au desfășurat activități de informare a copiilor și părinților despre numărul de dispariții voluntare în rândul minorilor, riscurile la care aceştia pot fi expuşi şi măsurile care necesită a fi luate pentru a minimaliza aceste situaţii.

În perioada 1 ianuarie – 25 mai a.c., polițiști gorjeni au fost sesizați cu privire la 49 de dispariții de minori, iar în 11 dintre cazuri, copiii dispăruți aveau până în 14 ani.

Totodată, de menționat este faptul că au fost înregistrate cazuri de plecări frecvente ale minorilor de la domiciliu, fiind sesizate chiar și 12 plecări voluntare ale aceleiași persoane.

Pentru identificarea minorilor, au fost implicați, pe lângă polițiști, jandarmi sau pompieri și voluntari din societatea civilă. Astfel, niciun caz nu a rămas nesoluționat, iar copiii au fost reîntorşi în mediul sigur oferit de familie sau centrele de asistență socială.

Recomandări preventive pentru a evita dispariţia copilului dumneavoastră:

Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate;

Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;

Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;

Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.

În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *