Victor Glavan, cel mai cunoscut cetățean al comunei Berlești, în sens negativ, evident, rămâne, în continuare, după gratii. După ani în care a terorizat cetățenii satului său, comițând faptă după faptă, una mai abominabilă ca alta, dar trecând prin arestul IPJ ca acceleratul prin Halta Copăcioasa, de data asta, Glăvan rămâne în arest preventiv pentru mai mult timp. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a cerut asta, iar judecătorii Tribunalului Gorj au admis solicitarea. Glăvan e pericol public, e conștient de râul pe care îl face, astfel că trebuie să stea departe de comunitatea căreia i-a făcut rău, după rău. Și asta în arest, nu la Psihiatrie…
„… admite contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti împotriva încheierii penale nr. 9/2024 pronunţate de Judecătoria Târgu Cărbuneşti. Desfiinţează încheierea penală nr. 9/2024 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi, rejudecând, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Glăvan Victor, (…), măsură pe care o menţine”, a stabilit, joi, Tribunalul Gorj.
Victor Glăvan, supranumit „Zmeul”, a fost acuzat de cetățenii comunei Berlești de tentativă de viol, amenințare, incendierea bunurilor, lovire și alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice.