Actualitate

21 profesori gorjeni aflați la vârsta pensionării rămân, în continuare, la catedră! Gheorghe Nichifor nu va mai preda la CNET Tg Jiu!

23 de profesori din județul Gorj au solicitat menținerea în activitate după vârsta de pensionare, însă doar 21 au primit acordul pentru menținerea în activitate peste 65 de ani, începând cu 01 septembrie 2021. Astfel, cadrele didactice vor rămâne în activitate până la 3 ani, deși se află la vârsta pensionării, după ce consiliile de administrație ale școlilor unde predau au fost de acord cu acest fapt și Inspectoratul Școlar Județean Gorj a dat aviz favorabil cererilor.

Printre cei care nu vor mai profesa în învățământ se numără și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Nichifor, ce deținea catedra de Istorie la Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu. Motivul îl reprezintă lipsa orelor și neîndeplinirea prevederilor art. 29 alin (7) al metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.

Astfel, potrivit metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2021 împlineşte vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare şi dovedeşte competenţă profesională deosebită, a obţinut calificativul „Foarte Bine” şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, poate fi menţinutîn activitate ca titular, în funcţia didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.

Personalul didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5) din cadrul metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar se adresează, în scris, consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, până la data prevăzută în Calendar. Cererile, însoţite de documentele justificative privind activitatea didactică şi ştiinţifică, se analizează şi se aprobă în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar, în funcţie de evoluţia demografică la nivel local, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *