Tudor Vladimirescu a condus în 1821 o revoltă împotriva domnilor fanarioți, a boierilor și a dominației otomane. Deși în perioada comunistă mișcarea sa a fost prezentată ca o luptă de clasă, cercetările recente arată că a fost, mai degrabă, o revoltă cu caracter anti-otoman și anti-fanariot.
Proclamația de la Padeș a provocat panică în rândul boierilor, care au trimis trupe pentru a-l opri. Intrarea lui în București în primăvara anului 1821 a fost întâmpinată cu entuziasm de către populație, iar Tudor Vladimirescu a ajuns să conducă, de facto, Țara Românească. El i-a cerut lui Ipsilanti să își respecte angajamentul și să treacă Dunărea, pentru a evita transformarea țării într-un câmp de luptă.
Totuși, conducerea Eteriei a complotat împotriva sa. Trădat și arestat la Golești pe 21 mai, Vladimirescu a fost executat în noaptea de 27 spre 28 mai 1821, la Târgoviște, la ordinul eteriștilor, sub acuzația — cel mai probabil nefondată — de colaborare cu otomanii.
