Vor fi câteva sute de locuri în plus în creșele și în grădinițele din municipiul Târgu Jiu, din această toamnă. Potrivit lui Raul Chiriac, sunt în desfășurare lucrări la creșe și la grădinițe în mai multe cartiere din municipiul Târgu Jiu. Este vorba în general de amenajarea unor creșe și săli de clasă pentru preșcolari în spații existente sau extinderea unor unități de învățământ, cum este Grădinița din zona Griviței.
Toate lucrările vor fi finalizate până în luna septembrie a acestui an, înainte de reînceperea anului școlar. Vor fi în plus peste 500 de locuri pentru antepreșcolari și preșcolari. În total, în municipiul Târgu Jiu sunt 2.500 de copii care merg la creșe și la grădinițe.