Trei localități din zona minieră vor beneficia de rețea de canalizare. Este vorba de un proiect al Primăriei Fărcășești, comună în care sunt cariere miniere. Având în vedere reducerea treptată a activităților din sectorul minier au loc investiții în infrastructura de utilități.
Proiectul inițiat de primărie prevede înființarea unui sistem de canalizare menajeră în comuna Fărcășești, județul Gorj. Acesta este propus să fie amplasat în comuna Fărcășești, satele Fărcășești, Peșteana de Jos, Valea cu Apă. După construirea sistemului de canalizare, facturile vor fi mai mari la serviciile de apă și canal.