Dezvăluiri

La braț cu Bachus, primarul Morega îi prostește pe motreni cu cele 13 hotărâri ilegale ale consiliului local, pe care le-a ascuns de pe site!

Primarul municipiului Motru, Cosmin Costel Morega, este pasibil, oricând se vor trezi organele judiciare din adormire, de o acuzație de nerespectarea hotărârilor judecătorești, în condițiile în care 13 hotărâri ale Consiliului Local Motru au fost anulate, definitiv, de instanță, însă ele produc efecte pe mai departe. Adică, în niciunul dintre aceste cazuri nu s-a revenit la situația anterioară adoptării acelor hotărâri. Morega încearcă să-i mintă pe concitadinii săi, cu un document care se referă la cu totul alte hotărâri decât cele anulate de Curtea de Apel Craiova și scrie că totul e legal la el în bătătură. Problema e că tocmai el, jupânul urbei, care invocă legalitatea sigur pe sine, s-a dat de gol, săptămâna trecută, când a urcat la volan, avându-l copilot pe amicul său Bachus, după cum ușor se deduce din filmulețul pe care l-a postat pe Facebook, iar mai apoi, cel mai probabil când a realizat gafa, a șters filmarea.

Instituția Prefectului Județul Gorj a inițiat, în octombrie 2021, o acțiune în justiție, pentru anularea unor hotărâri adoptate de către Consiliul Local Motru.

În ianuarie, anul trecut, Tribunalul Gorj a admis cererea și a anulat 13 hotărâri adoptate (atenție!) în 2021. Era vorba de nouă hotărâri votate în ședința consiliului local din 1 octombrie, alta în ședința care a avut loc la data de 13 octombrie și alte trei în ședința din 15 octombrie 2021.

Decizia a rămas definitivă, în luna mai a anului trecut, după ce Curtea de Apel Craiova a respins recursul formulat de Consiliul Local Motru, împotriva soluției Tribunalului Gorj, ca fiind nefondat.

Timp de 10 luni, primarul Morega nu a făcut nimic pentru ca hotărârile ilegale anulate, definitiv, de instanță să nu mai producă efecte și să se revină la situația anterioară adoptării acestora.

În schimb, în cursul zilei de miercuri, Costel Cosmin Morega a postat, pe o rețea de socializare, un document, elaborat de către Instituția Prefectului Județul Gorj în care se precizează că hotărârile de la nr.70 la nr.137, adoptate de către Consiliul Local Motru, în anul 2022 (?!) ”au fost legal adoptate”. Deci cele din 2022, nu acelea din 2021 anulate de către instanță.

Practic, primarul vrea să lase de înțeles că e vorba de aceleași hotărâri, pentru a-și spăla imaginea în fața motrenilor pentru cele 13 hotărâri inițiate de el și adoptate de majoritatea sa din CL Motru.

Hotărârile ilegale, secretizate

Pe site-ul Primăriei Motru nu există nicio hotărâre a consiliului local din din 2021, în nicio secțiune, de parcă orașul a fost clădit anul trecut, atunci când a fost elaborate și publicat Statutul ”comunei” Motru.

”Perla Coroanei” l-a dovedit pe Morega

 

În urmă cu o săptămână, primarul Morega a făcut o postare, mai exact ”un live” pe o rețea de socializare în legătură cu incendiul de la groapa clandestină de gunoi a orașului. În acea seară, Morega era la un ospăț, cu vin roze, ”Perla Coroanei” și s-a urcat la volan cu Bachus lângă el. Dacă aveți răbdare să-l ascultați pe primar o să ajungeți la concluzia că, la ora aia târzie, îl apăsau greu problemele urbei și oboseala îl copleșise. Cel mai probabil a realizat și el că a fost cam incoerent și, câteva ore mai târziu, a șters filmarea.

(1) Facebook

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *