De aceea, în programul său electoral, cu care a repurtat un eșec previzibil la alegerile din 2020, nu a menționat absolut nimic la capitolul ”sănătate”, problema fiind rezolvată deja în mandatul său anterior. Așa că, Vijulan a gândit mai departe, pe drumul vieții, dincolo de dispensar, și intenționa să edifice un azil pentru bătrâni, din fonduri europene, la Școla Genrală nr.1 din Vladimir. Și avea planuri și pentru o capelă la biserica din Andreești.
Oamenii nu l-au ales primar, în schimb, consilierii locali au zis că e potrivit pentru poziția de second în administrația locală. Din decembrie, anul trecut, după condamnarea definitive a fostului primar Ion Ianăși, norocul i-a surâs lui Vijulan și, din poziția de viceprimar, a preluat atribuțiile primarului.
Luna trecută, Vijulan a anunțat că primăria organizează consultații medicale gratuite, sub egida ”Sănătatea vine la tine”. Pe 6 martie, locuitorii care au dorit o evaluare medicală au fost așteptați la Căminul Cultural de la Andreești, de lângă sediul primăriei.
Păi de ce nu la dispensarul medical de la Andreești, dacă tot anunțase primarul un set larg de consultații și oamenii nu se puteau dezbrăca în căminul cultural?
Cetățenii au fost cei care au și răspuns la această întrebare: e o acțiune electorală a lui Vijulan și se aștepta să vină lume multă. Cel mai probabil, căminul cultural nu e autorizat de DSP Gorj pentru activități medicale, dar acest aspect nu mai contează, dacă a fost cu dezlegare de la partid.
Claudiu Matei