Ultima oră

Depistați pe drumurile din Gorj cu permisul suspendat sau fără a deține permis de conducere

La aceeași dată, polițiști cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în trafic, un tânăr de 21 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 Borăscu, având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicule pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept.


Tot în aceeași zi, polițiștii cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au depistat în trafic, un tânăr de 17 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 51 din localitatea de domiciliu, fără a deține permis de conducere.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că autoturismul îi fusese încredințat tânărului spre a fi condus de bunica sa, de 53 de ani, deși știa că nepotul său nu posedă permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicule pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *