Dezvăluiri

Poliție sau Sistem Mafiot? Ei sunt cei doi ofițeri ”samurai” de la Control Intern care au agresat-o pe polițista Sanda! Detaliile șocante ale unor anchete abuzive!

Scandalul din poliția gorjeană, declanșat la finele săptămânii trecute, când ofițerii Bogdan Gabriel Segîrceanu și Marian Nicolae Borcan de la Compartimentul de Control Intern al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj au agresat-o pe Florina Alina Sanda, agent principal de poliție, șefa Postului de Poliție Negomir, lasă la vedere, în toată ”splendoarea” sa, un sistem cangrenat, în care principiile fundamentale care ar trebui să stea la baza sa sunt serios alterate de dorințe nestăpânite de răzbunare, de o vrăjmășie generalizată și de lupte interne pentru putere și influență. ”Cazul Sanda” ar trebui să facă obiectul unei analize serioase la nivelul IGPR și MAI, dacă aceste instituții vor să se curețe din interior, dar și al societății civile, în contextul în care, în mod firesc, se naște întrebarea: dacă o polițistă a fost agresată de superiorii săi, ofițeri de poliție, într-o anchetă fabricată, amenințată cu reținerea pentru 24 de ore, ce i se poate întâmpla unui simplu cetățean care, întâmplător, poate și numai în calitate de martor, intră în contact cu astfel de specimene, numite, pretențios, ”oamenii legii”?

Răzbunarea subcomisarului Pardos

GorjOnline a prezentat, în exclusivitate, cazul AICI, însă detaliile și informațiile care au apărut ulterior sunt de-a dreptul șocante.

În luna septembrie a anului trecut, agent principal de poliție Vasile Brănescu, ajutor șef Post Poliție Fărcășești a sesizat structura de Control Intern din cadrul IPJ Gorj cu privire la faptul că șeful Poliției Orașului Rovinari, comisar Minel Sanda, efectuează activitatea de control a dispozitivului de ordine publică fără a purta uniforma de serviciu așa cum statuează un act normative emis de MAI.

O lună mai târziu, 19 octombrie, anul trecut, același agent principal de poliție, l-a oprit în trafic pe subcomisarul de poliție Claudiu Ionuț Pardos, șeful Poliției Orașului Turceni, iar pentru încălcarea unor norme rutiere i-a reținut certificatul de înmatriculare și i-a retras plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului.

 

Judecătoria Tg-Jiu a respins, luna trecută, contestația formulată de subcomisarul Pardos împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. Cu alte cuvinte, măsura dispusă de agentul Brănescu a fost una corectă, până la pronunțarea unei soluții definitive.

După acele episoade, cei doi șefi din poliție i-au purtat sâmbetele lui Brănescu și, la un moment dat, s-a ivit ocazia să se răzbune pe acesta. Subcomisarul Pardos a aflat, undeva la jumătatea lunii trecute că, agentul principal Brănescu, cel care îndrăznise să-l oprească în trafic, ar fi fost la o petrecere privată, în noaptea de 12/13 martie a.c., la Rânca, împreună cu alte familii din care făceau parte și polițiști. Scenariul construit în jurul petrecerii releva faptul că agentul Brănescu și-ar fi agresat soția și, mai mult, ar fi distrus o ușă a cabanei în care era cazat. Polițistul era pasibil de o acuzație de violență în familie și distrugere, dacă soția sa, respectiv patronul pensiunii ar fi depus plângere, condiție impusă de lege.

Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, pe 19, 20 și 21 aprilie a.c, imediat după Paște, patronul cabanei de la Rânca a fost chemat la Poliția Orașului Turceni (?!), instituție condusă de subcomisarul Pardos și i s-a sugerat să formuleze un denunț pentru distrugere, împotriva agentului Brănescu. Omul de afaceri nu a cedat presiunilor exercitate asupra sa, și le-a explicat polițiștilor că nu s-a distrus nimic în pensiune. Ba mai mult, acesta a fost luat cu mașina poliției de la Turceni și dus la Rânca unde i-a fost inspectată toată pensiunea. Tot atunci, polițiștii i-au luat DVR-ul (Digital Video Recorder – echipament care înregistrează imaginile preluate de la camerele de supraveghere) l-au dus la Poliția Novaci și l-au pus pe proprietarul pensiunii să semneze că predă dispozitivul poliției, însă, în final, nu s-au găsit imagini care să-l incrimineze pe agentul Brănescu.

Trebuie menționat faptul că, la acea dată nu era deschis niciun dosar penal, iar toată operațiunea polițiștilor coordonați de Pardos a fost ilegală.

 Complicitățile șefilor

 Abia pe 26 aprilie, polițiștii Poliției Orașului Rovinari ”s-au sesizat din oficiu” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere și i-au deschis dosar penal lui Brănescu. Practic, a venit rândul comisarului Minel Sanda să se implice.

Imediat a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, iar procurorul de caz a trimis dosarul la IPJ Gorj pentru a efectua cercetările, iar cauza a fost dirijată către Compartimentul de Control Intern. Totul s-a întâmplat cu o viteză nemaiîntâlnită în poliție, așa că, în numai două zile de la autosesizare, dosarul a mers pe traseul Poliție Rovinari – Parchetul Novaci – IPJ Gorj, iar vineri, pe 28 aprilie, ofițerii Segîrceanu și Borcan îi anchetau deja pe cei care au fost la petrecere la Rânca alături de polițistul Brănescu.

Jumătate de telefon

La audieri, în sediul Poliției Orașului Rovinari a fost chemată, în jurul orelor 14,00, în calitate de martor, și Florina Alina Sanda, agent principal de poliție, șefa Postului de Poliție Negomir. Surse din poliție susțin că, după ce a dat declarații celor doi ofițeri de la Control Intern, polițista a intenționat să plece, numai că, cei doi i-au zis să aștepte și i-au prezentat o ordonanță semnată de procurorul de caz, de ridicare a unui telefon neprecizat cu exactitate. Mai clar, cei doi ofițeri voiau să-i rechiziționeze telefonul polițistei, numai că în actul semnat de procuror nu era specificat cu exactitate dispozitivul cu datele de identificare, practice, ordonanța era ”în alb”. Aceleași surse au afirmat că, în aceste condiții, polițista a refuzat să le dea telefonul, așa că ofițerul Segîrceanu a încercat să i-l ia cu forța. Practic, după busculada care a avut loc în biroul Poliției Rovinari, între ofițerii de la Control Intern și polițista Sanda, telefonul acesteia s-a rupt efectiv pe jumătate. Astfel, jumătate din telefon a fost luată de Borcan și pusă în mapă, iar Segîrceanu încerca cu disperare, într-o luptă corp la corp cu polițista, să-i ia și cealaltă jumătate din mână, numai că, după cum s-a secționat dispozitivul, ecranul din sticlă și carcasa din plastic i-au intrat acesteia în palmă și într-un deget. Ofițerul s-a oprit abia când a văzut că polițistei îi curge sânge din mână.

Șoc și groază

Polițista a fost ținută în continuare în acel birou, încă aproximativ o oră, în teroare, timp în care ofițerii i-au spus că așteaptă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru că o vor reține din cauză că a distrus probe. De fapt, ofițerii au venit cu o altă ordonanță de la procuror în care, de această dată, se menționa marca telefonului care trebuia ridicat, pentru că aceștia se aflau în posesia jumătății din telefon pe care scria ”Samsung”. Cu alte cuvinte, nici ce-a de-a doua ordonanță nu conținea date clare de identificare a obiectului care trebuia ridicat. Mai mult, cei doi ofițeri aveau un nou act prin care trebuiau să ridice telefonul care se afla deja de o oră în posesia lor!

Unii polițiști povestesc cu teamă că, la un moment dat, polițista a ieșit plângând în ușa biroului și le arăta mâna plină de sânge și le spunea ce i s-a întâmplat, însă niciunul nu a avut curajul să reacționeze și să sesizeze conducerea IPJ Gorj. Aceștia spun că cei de la Control Judiciar i-au dat drumul polițistei în jurul orelor 18,00, iar aceasta era în stare de șoc.

Polițista Florina Alina Sanda a ajuns, ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, având nevoie de îngrijiri medicale la rana de la mână. ”Pacienta a ajuns la UPU, vineri, cu mijloace proprii de deplasare și nu a avut nevoie de internare. A fost lovită la mana dreaptă (deget) și la cea stângă”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Anchete ilegale și amenințări

Un lucru este clar: dosarul fabricat și ancheta de extremă urgență au ca scop răzbunarea celor doi șefi, Pardos și Sanda, pe agentul Brănescu și în niciun caz sancționarea vreunei infracțiuni.

Concret, după deschiderea dosarului penal, agentul Vasile Brănescu a mers, împreună cu soția sa, adică presupusa victimă a violențelor sale, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci pentru a discuta cu procurorul. Soția lui Brănescu a depus un înscris la dosar în care menționează că nu s-au exercitat violențe asupra sa și nu are niciun motiv să depună plângere împotriva soțului. În mod normal, dacă era vorba despre violență în familie, înainte ca poliția să se sesizeze ”din oficiu” se interesa de starea victimei și se emitea un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului. Mai mult, potrivit legii, în cazurile de violență domestică, polițiștii erau obligați să completeze un formular de evaluare a riscului iminent asupra vieții și integrității victimei.

Deci, cu toate că nu există plângere nici pentru violență în familie și nici pentru distrugere, ancheta continuă.

IPJ Gorj a oferit amănunte trunchiat

Inițial, la solicitarea GorjOnline, IPJ Gorj a comunicat că, ”Polițiștii din cadrul Compartimentului Control Intern au desfășurat activități în cadrul unui dosar penal, în baza unei delegări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați unității de parchet”.

Luni, reprezentanții IPJ Gorj, au transmis, lapidar, la solicitarea jurnaliștilor, alte câteva amănunte despre acest caz. ”La data de 29 aprilie a.c., personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a sesizat Poliția Municipiului Târgu Jiu, cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat o femeie de 33 de ani, care a declarat că în ziua precedentă a fost victima unei agresiuni fizice, acuzând dureri la nivelul membrelor superioare. Având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și dispune conform competențelor”.

Marți, IPJ a transmis un comunicat mai elaborat din care reiese, în mod evident, cum a fost ”urzit” acest dosar.

”La data de 26 aprilie a.c., polițiștii Poliției Orașului Rovinari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcășești. Agentul, aflându-se în timpul liber, ar fi participat la un eveniment privat, la o cabană din stațiunea Rânca, în noaptea de 12/13 martie a.c., iar pe fondul consumului de alcool, acesta și-ar fi agresat fizic soția și ar fi distrus o ușă. Actul de sesizare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind constituit dosar penal.

Vineri, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Control Intern s-au deplasat la sediul Poliției Orașului Rovinari, pentru a efectua activități în cadrul dosarului penal, în baza unei delegări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Polițiștii au procedat la audierea unei colege, șefă de post în cadrul Postului de Poliție Negomir, în calitate de martor. De asemenea, aceștia i-au prezentat o ordonanță de ridicare a telefonului mobil al polițistei, însă aceasta a refuzat să-l predea și l-a distrus.

Ulterior, la data de 29 aprilie a.c., personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a sesizat Poliția Municipiului Târgu Jiu, cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat polițista respectivă, care a declarat că, în ziua precedentă, ar fi fost victima unei agresiuni fizice, acuzând dureri la nivelul membrelor superioare. Având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și pentru a dispune conform competențelor”.

În traducere liberă, pe 26 aprilie, comisarul Sanda și-a pus niște subordonați să se autosesizeze în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere de către agentul Brănescu de la Postul de Poliție Fărcășești, presupusele fapte fiind comise în noaptea de 12/13 martie, adică, cu o lună și jumătate în urmă.

Cu o viteză uluitoare, în numai două zile, polițiștii de la Rovinari sesizează Parchetul Novaci, procurorul care a preluat cazul desemnează pe cei de la Control Intern să efectueze ancheta, iar ofițerii Segîrceanu și Borcan intră imediat în acțiune, deși (ATENȚIE!) nu exista nicio plângere prealabilă pentru acele fapte, așa cum spune Codul Penal. Din comunicatul poliției mai lipsește încadrarea juridică a polițistei ca totul să fie brodat la mare artă.

Plângere penală împotriva ”samurailor” de la Control Intern

Sursele citate au menționat că polițista Alina Sanda a obținut certificate medico-legal de la Serviciul de Medicină Legală Gorj și depus plângere, marți, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva celor doi ofițeri de la Control Intern pe care-i acuză de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă, distrugere și lipsire de liberate în mod ilegal.

Sindicatul Polițiștilor Europeni ”Europol” a adoptat o poziție tranșantă în legătură cu acest caz: ”Aceasta este radiografia sistemului polițienesc eșuat în mandatul ministrului Lucian Bode, o instituție în care șefii adoptă comportamente infracționale specifice clanurilor de interlopi, în detrimentul respectării jurământului de credință”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *