Ultima oră

Droguri plătite în bitcoin, la liceele din Gorj

Noi dezvăluiri apar din dosarul penal al drogurilor din liceele din Gorj. Asta după ce, la data de 26 mai, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus măsura reținerii față de 4 tineri din Gorj. Respectivii sunt elevi de la licee din județ, ei fiind puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat, atunci, o serie de percheziții, în urma cărora cei patru tineri au fost reținuți pentru 24 de ore. Anchetatorii au aflat apoi că drogurile erau plătite cu bitcoin și erau ridicate din locuri bine stabilite. „Din probatoriul administrat, s-a stabilit că în luna ianuarie 2023, tinerii ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Produsele ar fi fost comandate prin intermediul unei aplicații criptate, iar după efectuarea plății prin intermediul monedei bitcoin, substanțele susceptibile de a avea efect psihoactiv ar fi fost ridicate din diverse locații, ale căror coordonate erau transmise în prealabil de către vânzător.

După preluarea produselor, acestea ar fi fost porționate și ambalate și ulterior vândute în județul Gorj, cu sume cuprinse între 10 și 500 de lei“, au mai transmis oamenii legii.
Polițiștii au confiscat peste 1,5 kilograme de canabis. „În cadrul activităților desfășurate, a fost identificată și ridicată cantitatea de 1600 grame cannabis, 210 grame produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o substanță solidă conglomerată, de culoare albă, sub formă solidă tip bulgări, șase cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, 11 cartele sim, un memory-stick, o armă tip airsoft cu două încărcătoare și suma de 7.004 lei“, au mai stabilit anchetatorii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *