Secția Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a renunțat la două din proiectele anunțate de mai mult timp. Este vorba de înființarea unei Secții independente de Traumatologie, precum și a unui compartiment de recoltare osoasă.
Medicul Bogdan Niculescu, fostul șef al Secției Ortopedie, a declarat că nu mai este implicat în activitatea de management și nu mai sunt de actualitate proiectele anunțate în trecut.
„S-a renunțat la Secția Traumatologie, unde ne gândeam la o supraspecializare a medicilor – umăr, șold, protezare. Mai aveam în plan recoltare osoasă, transplant de țesut pentru banca de os de la Spitalul Colentina. De acolo puteam cere și noi, când aveam nevoie de astfel de țesuturi. Nu ai cum să ceri, dacă nu depui. Recoltările se puteau face destul de ușor. Era important să intrăm în programul respectiv. S-a renunțat la aceste proiecte. Eu am rămas la spital și îmi desfășor activitatea curentă de control și intervenții chirurgicale”, a precizat Bogdan Niculescu, medic în cadrul Secției Ortopedie a SJU Târgu Jiu.