Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, anunță că de Ziua Energeticianului vor fi duse scrisori deschise liderilor Partidului Social Democrat din Gorj, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Timișoara, Iași, Suceava. Energeticenii au început să se organizeze pe rețelele de socializare. Vor să ceară parlamentarilor să facă lobby la Ministerul Muncii să respecte modul de calcul și prevederile Legii nr.197/2021. “Pe 20 iulie, de Ziua Energeticianului, ne vom organiza în toate județele unde sunt energeticieni și vom depune o scrisoare deschisă la sediile PSD, pentru că Partidul Social Democrat deține Ministerul Muncii. Vom depune o scrisoare deschisă, la care vom atașa și acea circulară data, în 2021, de Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii prin care și-au asumat modul de calcul și de aplicare a Legii nr.197. Vor fi depuse scrisori deschise la organizațiile PSD Gorj, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinți, Timișoara, Iași și Suceava. Noi, deja, ne organizăm pe rețelele de socializare. De Ziua Energeticianului, dimineața, la ora 8:00, vor fi în fața sediilor PSD. Nu e un protest. Nu ne ducem să-i huiduim. Prin această scrisoare deschisă cerem parlamentarilor PSD să facă lobby la Ministerul Muncii pentru a se respecta modul de calcul și prevederile Legii nr.197/2021”, dă asigurări Manu Tomescu.
0 398