Conform unor surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia, minuta care a fost semnată, inițial, pe 31 august a.c., după ședința Grupului de lucru de la Ministerul Energiei, ar urma să fie refăcută. Doar o parte dintre sindicaliști s-au împotrivit însă, celor apărute în documentul respectiv. Anumiți lideri ne-au relatat sub protecția anonimatului că, ceea ce se regăsește în minută, nu a fost discutat în prima ședință. Potrivit acelorași surse, vineri, ar urma să fie schimbat tot, iar ulterior să fie programată și a doua întâlnire a Grupului de lucru. „Avem promisiunea că, până mâine, se va reface minuta! Inclusiv administrația a constatat că, au fost anumite lucruri care nu au fost discutate. Noi așteptăm să se întâmple lucrul ăsta. Lucrurile nu sunt în regulă să apară în forma respectivă”, anunță sursele citate.
0 3.168