Ultima oră

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pe primul loc în Oltenia la numărul de pacienții care au beneficiat de un tratament salvator

47 de pacienți cu probleme neurologice au fost trombolizați, în perioada ianuarie –septembrie 2023, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, care se află pe primul loc în Oltenia. „La la nivel național ne situăm înaintea unor centre universitare precum Craiova sau Arad. Trebuie precizat că tromboliza nu este o procedură lipsită de riscuri, dar raportul beneficiu-risc este net în favoare beneficiului.
Până în acest moment, există, la nivelul SJU, inclusiv pacienți care au recuperat în totalitate deficitul neurologic, ca urmare a trombolizei.
Un alt aspect satisfăcător privind activitatea de tromboliză la nivelul SJU Târgu-Jiu este faptul că timpul scurs din momentul în care pacientul este adus în spital și până la injectarea medicației trombolitice este scurt, sub media națională.
Ca rapiditatea cu care se instituie procedura, unitatea medicală gorjeană se situează pe locul 10 din totalul de 46 de spitale din România care desfășoară programul de tromboliză.
Acest lucru este foarte important deoarece în cazul accidentelor vasculare cerebrale „time is brain” (timpul înseamnă creier), iar cu cât se acționează mai repede, cu atât cresc șansele de reușită“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *