Actualitate

Locomotiva care a deraiat la Turceni căra cărbune de la Jilț

Locomotiva fără vagoane care a deraiat de pe șine marți seară la Turceni era folosită în transportarea cărbunelui de la Jilț spre termocentrală. Din fericire, în cauză nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Polițiștii au făcut verificări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. La momentul incidentului, traficul feroviar nu a fost afectat.

De altfel, linia de pe care a deraiat locomotiva era separată de cele destinate transportului de persoane. Este o linie specială pentru transportul cărbunelui, zona fiind una de manevră.

Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului a reieșit că locomotiva a deraiat de prima osie, în timpul unei manevre de regarare și că nu au fost sustrase componente din materialul rulant sau din infrastructura CFR. Conducătorul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s a întocmit un dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă. Salariatul locomotivei este de la CFR Marfă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *