
Nicu Bunoaica afirmă că sumele prinse în bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia pe 2024 pentru concedieri colective sunt mici, în comparație cu banii pe care i-au primit minerii din Spania, Bulgaria și Polonia, când au fost disponibilizați. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 consideră că primii angajați ai CE Oltenia care-și vor pierde locurile de muncă vor fi cei 1800 de salariați încadrați în companie pe perioadă determinată.
„Disponibilizări vor fi foarte multe. În primul rând, cei 1800, câți au fost angajați, vor dispărea, soarta lor are deja mari probleme. Știți bine că se discută ce vor face cu ei. Compania nu merge, nu produce și nu poate să susțină 9000 de oameni, clar. În bugetul CEO, au fost prinse sume pentru plățile compensatorii prevăzute în contract, în caz de disponibilizări colective, care sunt 11 salarii, în loc de 16, foarte puțin. Bulgarii, polonezii, spaniolii au cerut 30000-50000 de euro. Atât a dat Uniunea Europeană pentru fiecare angajat care și-a pierdut locul de muncă. De ce să ne batem joc de oameni, pentru că niște patroni sindicali, pentru că ei sunt patroni, ei au firme, n-au niciun interes să discute soarta minerilor și energeticienilor, astea sunt exchibiții, e un teatru ieftin pe la radio și tv, că o să facă Jan, Căldărușe și Pîrvulescu. Nu o să facă nimic, orice prost vede lucrul ăsta. Domnule, nu funcționează, nu merge, nu este nevoie de energia pe cărbune. Scoți două roabe de cărbune, poți să pui tu câți terawați vrei, acolo, dacă ți-i acceptă Ministerul Energiei. Compania asta este dusă”, a precizat Nicu Bunoaica.
Crede că se va tăia în carne vie după alegeri
Nicu Bunoaica reafirmă că, după alegerile din acest an, se va tăia în carne vie la Complexul Energetic Oltenia. În opina sa, conducerea companiei le va tăia și din venituri minerilor și energeticienilor.
„Oamenii nu știu ce-i așteaptă după alegeri. După alegeri, vor fi dați afară, vor dispărea și voucherele și primele, tot, asta e realitatea pe care trebuie s-o înțelegem. Bugetul, oricum, este un buget foarte mic, fără investiții, numai pe salarizare, ce să le dai la oameni la disponibilizări banii ăștia, la atâția oameni care vor pleca. Deja s-a început la Craiova 2, cu 20% mai puțin, la anumite cariere, programul de lucru se scurtează. Acolo, va fi clientela politică și sindicală, care vor face paza aceea prevăzută în contract, ca fiecare angajat să-și păzească utilajul. Vor fi unii cu clase mari, care sunt clientelă, pentru că au avut clase mari, pentru că sunt oameni supuși ai unor directori, lideri de sindicat, care au legături cu încrengătura asta sindicală și politică. Aceia vor face suplimentare foarte multe zile și ceilalți vor sta acasă și vor primi mai puțin decât salariul pe care l-au primit până acum. Eu cred că se va trece la un schimb, până la urmă, pentru că odată cu trecerea la două schimburi se pregătește terenul celor 1800 care vor pleca la plimbare la sparanghel în străinătate. Asta vrea România, asta vrea guvernul. Nu spun adevărul oamenilor și ce putem face în Gorjul ăsta? Își bat joc de oameni, îi mint până preiau puterea, după aceea, Dumnezeu cu mila, se taie în carne vie”, a adăugat sindicalistul.




