Editorial

Alba-neagra cu independența energetică

Autoritățile române joacă alba-neagra cu independența energetică. Siguranța energetică nu a fost pusă atât de mult la îndoială ca în momentul de față. Sistemul Energetic Național este pus la grea încercare de politicienii puși să conducă vremelnic Ministerul Energiei și Guvernul. Nu au nici cea mai mică idee cum funcționează lucrurile, dar și-au asumat foaia de parcurs. Adică acel Pact Verde European care își propune să facă din Europa o regiune neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Acest obiectiv presupune atingerea echilibrului net de carbon până în acel an, ceea ce înseamnă că, cantitatea de bioxid de carbon (CO2) emisă în atmosferă trebuie să fie compensată de cantitatea de CO2 eliminată din atmosferă. La nivel global, se estimează că absorbția naturală (prin păduri, sol și oceane) elimină anual între 9,5 și 11 gigatone de CO2. Cu toate acestea, emisiile globale de CO2 (37,8 gigatone în 2021) depășesc semnificativ capacitatea naturală de eliminare a CO2. Astfel, este necesară adoptarea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de CO2 și pentru creșterea capacității de eliminare a acestuia din atmosferă.

Toate țările din zona UE au reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, în comparație cu anul 1990. România a înregistrat cea mai mare reducere, de la 257 de milioane de tone echivalent CO2 la 113 de milioane de tone echivalent CO2 în 2022.

Specialiștii spun că România a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 56% față de nivelul din 1990, depășind ținta de 55% stabilită de Comisia Europeană pentru anul 2030. România continuă să emită 133 de tone echivalent CO2, ceea ce necesită o reducere suplimentară a emisiilor în paralel cu creșterea capacității de absorbție a CO2 în terenuri și păduri. În 2022, această capacitate a atins 49,3 tone echivalent CO2, depășind ținta de 26,5 tone echivalent CO2 stabilită pentru 2030 de către Comisia Europeană, România fiind singura țară din regiune care a realizat această performanță, în condițiile în care suprafața împădurită a crescut ușor până la 30% din suprafața țării. Ținta este emisii zero până în 2050. Adică pentru cine o mai fi în viață la data respectivă.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani? Autoritățile s-au aruncat să emită autorizații pentru mii de megawați de energie eoliană și fotovoltaică. Și micii consumatori au început să își monteze panouri solare. S-a mers într-o frenezie din acest punct de vedere. Numai că regula este ca energia verde să fie preluată cu prioritate în Sistemul Energetic Național. Astfel, producătorii în bandă au ajuns să își reducă producția, să își închidă capacități și chiar să se închidă de tot până în 2030, așa cum au planificat autoritățile române cu tămâiere de la Comisia Europeană. Ideea era să se renunțe la cărbune și acesta să fie înlocuit cu gazele naturale, ca energie de tranziție.

Problema este că România și-a propus vreo patru mii de megawați pe gaze naturale. Comisia Europeană a strâmbat recent din nas când a văzut că sunt prea multe investiții în grupuri pe gaze naturale, adică tot în combustibili fosili și le recomandă autorităților române să mai taie din ele. De fapt, s-a sugerat că este în continuare prea multă poluare și ar fi bine ca grupurile pe gaze naturale, fie ele și gazele din Marea Neagră, să nu se mai facă deloc. Atunci ce am face cu gazele din Marea Neagră? Care ar mai fi afacerea, câștigul pentru țară și pentru economie. România nu se poate arunca din plin cu capul în zidul de beton pentru că are nevoie de energie în mod constant și la orice oră, nu doar când bate vântul sau când arde soarele. Aici trebuie să intervină specialiștii și să tempereze elanul politicienilor care vor să aducă țara într-o dependență totală de importuri. Nici nu îți mai trebuie război, dacă ești dependent energetic. Nu trebuie să te mai atace nimeni, ci doar trebuie să îți oprească robinetul și vei rămâne pe întuneric. Să le lumineze cineva bezna minții politicienilor care s-au apucat să facă praf sistemul energetic și ne-au făcut dependenți de energia din import.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *