Editorial

Cum e să te trezești după ce ai murit?


Revenirea la viață, după pronunțarea decesului ține de miracol. Biblia ne relatează vreo trei cazuri cu nume și date. În timpul slujirii Sale pământești, conform Evangheliilor din Noul Testament, Iisus Hristos a înviat din morți trei persoane specifice:
Fiica lui Iair: Un conducător al sinagogii a cărui fiică de 12 ani a fost readusă la viață imediat după moarte.
Fiul văduvei din Nain: Iisus a înviat un tânăr în timpul procesiunii funerare, redându-l mamei sale.
Lazăr din Betania: Fratele Mariei și al Martei, care a fost înviat de Iisus după ce stătuse în mormânt timp de patru zile (Ioan 11:1-44). Biblia menționează, de asemenea, că în momentul răstignirii lui Iisus, „multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat” și s-au arătat multora în Ierusalim.
Spre deosebire de persoanele înviate de El (care au murit ulterior din nou), Iisus a înviat cu un trup glorificat, nemuritor.
Așa spune Biblia. Acum sunt pe Youtube foarte mulți care spun că au avut parte de experiențe în pragul morții și povestesc și ei ce au văzut pe Dincolo și în general spun că li s-a întărit credința și așa mai departe.
Este destul de greu să te mai trezești dacă ai adormit de ceva vreme și între timp ai și murit și nici măcar nu ți-ai dat seama. Este cazul salariaților din cadrul Complexului Energetic Oltenia și a sindicatelor care au făcut mai mult joc de gleznă, decât să lupte pentru drepturile salariaților și pentru locurile de muncă.
Acum vedem cum minerii și energeticienii din Oltenia s-au trezit și vor să protesteze și chiar amenință cu greva generală. Este cu adevărat foarte greu de conceput miracole la un colos economic transformat deja într-o grămadă de fier vechi după ce a fost „șandrama”. Complexul Energetic Oltenia nu mai este un agent economic, ci o țintă pentru imobiliare și cei care vor să intre în posesia resurselor din minerit și termocentrale.
Nu mai sunt șanse de revenire la ceea ce a fost cândva, iar mineritul din Oltenia își cântă acum cântecul de lebădă. Nimeni nu mai poate performa miracole pentru un domeniu care a eșuat, deși este nevoie de energie. E foarte târziu pentru greve generale la o companie aflată în moarte cerebrală. Adică cerebelul este afectat, cum s-ar zice, capul, de unde se împute și treaba, cum spune proverbul. Și de la Gorj și de la București.
Totul ține de miracole acum. În rest, lumânarea de pe pieptul CEO va fi ținută aprinsă cam un an de zile, până când vor intra în piață peste 2.000 de MW de energie pe gaze naturale(Mintia și Iernut) și încă 2.000 de MW capacități de stocare. Atunci va avea loc și înmormântarea. Nimeni nu mai are puterea să performeze un miracol pentru CEO, politician sau partid, sindicat sau oricine altcineva.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *