Eveniment

Fost ministru, achitat la Tribunalul Gorj pentru ambele acuzații

Procesul în care fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită, s-a încheiat vineri, la Tribunalul Gorj. Acesta a fost achitat pentru ambele acuzații. Aceeași decizie a fost luată și în cazul celorlalți trei inculpați. Hotărârea nu este definitivă.

„Achită pe inculpatul Cincu Eduard pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (…) Achită pe inculpatul Dogaru Mircea pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată. (…) Achită pe inculpata Calotă-Sălcianu Elena-Marinela pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. (…) Achită pe inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan pentru săvârşirea infrcţiunilor de instigare la dare de mită şi instigarea la luarea de mită”, au decis magistrații. Instanța a dispus și ridicarea măsurii sechestrului dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, privind un apartament situat în Slatina. „Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale”, au mai stabilit judecătorii. Procurorii au susținut că fostul ministru al Finanțelor ar fi inițiat constituirea a trei societăți, care acționau ca un tot unitar, iar un funcționar de la Oficiul de Cadastru ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre firmele înființate la inițiativa sa. „Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL — având ca activitate cadastru — astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI”, au stabilit procurorii. Darius Vâlcov este acuzat că ar fi exercitat „activități de determinare mediată”, în urma cărora doi salariați ai firmei controlate de acesta i-au dat funcționarului OCPI 1.000 de lei lunar, în perioada ianuarie – aprilie 2012, sumă care nu ar fi figurat în documentele contabile.

Ceilalți trei inculpați, Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, au fost deferiți Justiției pentru luare și dare de mită.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *