
Victor Geogia a povestit că după ce a simțit că are o stare proastă, adică, nu a mai avut poftă de mâncare și a simțit dureri în gât, a mers la spitalul din Târgu-Jiu, unde a făcut raze la plămâni. Edilul a decis, ulterior, să facă testul pentru coronavirus, în urma căruia a fost depistat pozitiv. Victor Geogia spune că e posibil să fi luat virusul de la contabila primăriei, care, și ea, a fost depistată pozitiv. Primarul spune că, în prezent, se simte mai bine. “Mă simt foarte bine! La început, am avut o stare mai proastă, ceea ce m-a făcut să merg să-mi fac raze la spitalul din Târgu-Jiu. În urma rezultatului analizelor, am văzut că am ceva probleme la plămâni și am decis să-mi fac testul pentru coronavirus. Testul a ieșit pozitiv. Sunt genul de om care nu mă tratez după ureche, așa că m-am internat la spitalul din Târgu-Cărbunești. Sunt de câteva zile internat. Abia aștept să fac testul, să iasă negativ, să mă pot externa. În general, mă simt bine, numai că mai tușesc, în rest, nu am nimic. Primele simptome pe care le-am avut au fost că nu prea aveam poftă de mâncare și aveam usturimi în gât, ulterior, am început să tușesc. Cred că am contractat boala de la contabila primăriei. Patru salariați ai primăriei au intrat în izolare la domiciliu. Îi sfătuiesc pe gorjenii confirmați cu coronavirus să nu se trateze după ureche, ci să urmeze sfaturile medicilor ”, a conchis Victor Geogia.




