Dezvăluiri

Prelungirea contractelor celor 1800 de ”determinați” de la CE Oltenia, amânată după alegeri!

Cei 1800 de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia care au contracte de muncă pe perioadă determinată vor afla după alegerile locale ce se va întâmpla cu ei.

Chiar dacă s-a discutat inițial să aibă loc o întrevedere la începutu lunii iunie, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Salariații respectivi au intrat deja în ultima lună de contract și aveau speranțe că vor afla cât mai repede care o să fie viitorul lor, însă, ca și la ultima prelungire, o să aștepte până în ultimele zile să afle acest lucru.

Surse din cadrul companiei energetice ne-au relatat faptul că negocierile care vizează soarta celor 1800 de angajați vor începe după data de 15 iunie. La ultima discuție pe care au avut-o cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, liderii de sindicat au anunțat că oamenii ar putea avea contractele de muncă prelungite pentru o perioadă de un an, mai ales că au fost foarte multe plecări din sistem, iar unele cariere ar putea rămâne fără personal. Există situații unde ”zilierii” de la CE Oltenia reprezintă și 40% din totalul angajaților din anumite perimetre miniere.

Cel mai probabil însă, oamenii nu vor avea parte decât de o prelungire a activității de șase luni, iar acest lucru se va întâmpla doar pentru cei care nu au avut abateri disciplinare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *