Judecătoria Tg-Jiu l-a condamnat pe Haralambie Stângaciu la o pedeapsă de un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la distrugere. „În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1(unu) an de închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei“, a stabilit instanța de judecată.
Bărbatul a stropit cu benzină locuința mamei sale și a pus foc. „În data de 11.09.2023, în jurul orelor 18:00, în timp ce persoana vătămată se afla în curtea imobilului de domiciliu, fiul ei a venit acasă, ocazie cu care aceasta i-a reproşat prietenia inculpatului cu ……., aspect care l-a nemulţumit, iar între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Întrucât inculpatul se afla în stare de ebrietate, acesta a început să jignească persoana vătămată, adresându-i mai multe cuvinte şi expresii jignitoare. Femeia a încercat să îl întrebe pe fiul ei de ce o jignește, însă inculpatul a devenit agresiv şi a început să spargă mai multe geamuri de la casa unde aceasta locuiește, cu ajutorul unui lemn pe care 1-a luat în mână. Ulterior, inculpatul a luat în mâini o bicicletă cu care a avut intenția să o lovească pe mama sa, însă nu a reuşit acest aspect fiind împiedicat de către persoanele care se mai aflau în curtea imobilului, sens în care inculpatula împins-o pe cu palmele în zona pieptului, aceasta căzând pe sol. (…) Ulterior, după ce persoana vătămată s-a ridicat de jos, a observat că fiul ei a luat în mâini o drujbă cu care a încercat iniţial să taie uşa de acces în locuinţă, însă nu a reuşit, după care a tăiat o porţiune din peretele casei din zona din faţă. Văzând că inculpatulproduce distrugeri imobilului, persoana vătămată a luat o boată şi l-a lovit pe fiul acesteia în spate.
Acţiunea persoanei vătămate a făcut ca inculpatul să lase drujba, însă acesta din urmă a strigat către concubina sa să îi aducă o sticlă de benzină pentru a da foc la casă. Imediat după ce a intrat în posesia recipientului în care se afla benzină, inculpatul a aruncat o parte din conţinutul sticlei pe un alt geam al locuinţei persoanei vătămate, după care a încercat cu o brichetă să dea foc, însă nu a reuşit. După ce a fost stropit geamul imobilului cu benzină de către inculpat, martorul ce se afla în curtea imobilului a aruncat o găleată cu apă pe geam, pentru a preveni un eventual incendiu. Văzând că nu a putut incendia casa persoanei vătămate, inculpatul a luat din nou drujba în mână, a pornit-o şi s-a îndreptat din nou în direcţia mamei sale, ameninţând-o cu acte de violenţă şi moartea, aspect ce i-a creat acesteia o stare de temere“, se arată în rechizitoriu.