„La data 25 martie, poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce conducea un autoturism, în localitate, iar în urma verificărilor în bazele de date a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
0 337