Au loc ultimele probe la grupul energetic numărul 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Lucrările se apropie de final și au loc ultimele reglaje, în așa fel încât să nu se producă avarii după o perioadă scurtă de funcționare.
Conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja, grupul energetic numărul 5 de la Rovinari va fi cel mai modern grup pe bază de cărbune din România și cel mai probabil, ultimul grup pe cărbune care va mai fi modernizat în țara noastră. Probele au fost declanșate în urmă cu o lună și jumătate și ar trebui să fie gata la finalul lunii septembrie. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut public faptul că în cursul lunii octombrie ar trebui ca blocul energetic să fie pus în funcțiune și să fie la dispoziția Dispeceratului Energetic Național.
Cu toate că ar trebui să fie un plus pentru Complexul Energetic Oltenia și pentru Sistemul Energetic Național, blocul energetic numărul 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari nu va fi un câștig prea mare. Poate doar în ceea ce privește eficiența, dacă a fost reabilitat cum trebuie.
Potrivit liderului de sindicat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, grupul 5 nu va fi un plus pentru Termocentrala de la Rovinari.
„Grupul 5 va fi pus în funcțiune, dar trebuie să oprească altul. Nu au cum să meargă cu un total de 3 grupuri. Cel puțin din punctul de vedere al resursei umane. Apoi vorbim și de nevoia de cărbune. Nu cred că pot să meargă cu trei grupuri energetice foarte mult timp. Poate când vom avea perioadele critice de la iarnă. Dar nici atunci nu se va putea funcționa prea mult timp”, a menționat liderul FNME.