Dezvăluiri

Un miliard de lei vechi, cadou de la Primăria Turceni pentru firma fostului jurnalist Daea! Cel care înfiera presa locală pentru așa zise practici clientelare s-a dedulcit la banii publici

Marius Ilie Daea, un fost jurnalist eșuat pe la periferia presei locale, dar recuperat, pentru o vreme, și finanțat de asociațiile și fundațiile sorosiste, a schimbat principalul obiect de activitate al SRL-ului al cărui unic asociat este, din ”baruri și alte activități de servire a băuturilor alcoolice”, în ”activități ale agențiilor de publicitate” și face exact ce clama, în urmă cu patru ani, în cadrul unui așa zis proiect de decredibilizare a presei: stă cu mâna întinsă la fondurile publice. Concret, firma fostului jurnalist a primit mai multe contracte, exclusiv prin încredințare directă, de la instituții publice, pentru diverse servicii de informare, publicitare sau de consultanță, patru dintre acestea, în numai un an, de la Primăria Turceni, pentru editarea ziarului în care i se ridică osanale primăriței din localitatea de baștină a lui Daea.

În noiembrie 2016, Asociația ”Eurolife”, al cărui președinte și fondator era Marius Ilie Daea, a primit finanțare de la Comisia Europeană, printr-un ONG din ”rețeaua Soros”, în cadrul unui proiect care s-a dovedit, în final, unul de decredibilizare a presei locale din Gorj.

Împreună cu un alt personaj care a eșuat ca jurnalist și a naufragiat în viață, Daea clama ”practicile clientelare” ale presei, în contextul în care, el tocmai își încheiase mandatul de consilier local, la Turceni, din partea Partidului Conservator. Practic, cât timp a condus studioul local al Antena 1, Daea a fost și jurnalist și consilier local de la partidul lui Dan Voiculescu. Mai mult, în acea maculatură de peste 30 de pagini, intitulată pretențios ”Studiu de caz”, Marius Ilie Daea vorbea despre avantajele oferite de politicieni jurnaliștilor, cu toate că și el era beneficiarul unui apartament ANL.

Când s-au terminat fondurile din acel proiect și foamea îi dădea insomnii, Daea a decis să facă și el bani cum scria că se întâmplă în mass-media din Gorj: finanțări artificiale din bani publici, prin contracte aranjate și crearea unui mediu toxic.

Concret, prin firma sa Media Daea Com SRL, s-a lipit la câteva contracte cu instituții publice, toate prin încredințare directă, iar o verificare a realizării acestora de către organele fiscale și judiciare ar putea face lumină în modul de atribuire și cheltuirea judicioasă a fondurilor publice, multe dintre ele din bani de la UE.

Cea mai mare ”prietenie” a legat firma Media Daea Com SRL cu Primăria Orașului Turceni: 100.000 de lei, din patru contracte, în aproximativ an.

Primul contract i-a fost servit lui Daea în februarie 2019, evident prin încredințare directă. Pentru 9.480 de lei, firma acestuia trebuia să ofere consiliere pentru realizarea ziarului local ”Monitorul de Turceni” în care se ridicau osanale celor care conduceau administrația publică locală.

În aceeași lună, Primăria Turceni a plătit, din bani publici, scrisoarea primarului (?!). Tipărirea și livrarea acesteia a costat bugetul local 9.900 de lei, iar banii i-au fost oferiți, preferențial, firmei lui Daea.

Peste numai patru luni, Primăria Turceni i-a cadonat aceleiași firme a lui Daea un alt contract, în valoare de 33.180 de lei, pentru același lucru: Consiliere realizare ziar local; Tipărire ziar local, Format A3,8 pagini (4 policromie, 4 alb negru); Consultanță în vederea realizării articolelor informative cu privire la activitatea primăriei și a instituțiilor subordonate; Consultanță în vederea realizării celorlalte articole de presă din domeniile de activitate: social, economic, politic, cultural, monden; (?!)

În luna martie a anului trecut, primărița Cristina Cilibiu și-a cimentat relația cu societatea Media Daea Com SRL și patronul băștinaș al acesteia, Marius Ilie Daea și i-a oferit, tot prin încredințare directă, 47.400 de lei, pentru servicii de realizare și editare ziar local.

Tradiția merge mai departe și în acest an, așa că o nouă felie din tortul bugetului public de la Turceni i se pregătește, de preaimaculata administrație publică locală, candidului Ilie.

Articole asemănătoare:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button