Ultima oră

Senatorul Eugen Pîrvulescu acuzat că a intermediat o șpagă de zeci de mii de euro

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat în această dimineaţă de procurorii DNA. Politicianul este cercetat pentru „instigare la cumpărare de influență”. La începutul acestei săptămâni senatorul, care este deja trimis în judecată pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul de Ambulanță Teleorman, a demisionat din grupul parlamentar PNL şi a anunţat că va activa ca independent.

Dosarul a fost făcut în urma unui denunţ realizat de Marin Țole, actual secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, care voia să obţină un certificate ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat) pentru funcţia de șef la Compania Națională de Investiții (CNI). Omul de afaceri Gheorghe Florea, care a fost adus şi el azi la sediul DNA cu mandat, i-ar fi cerut lui Ţole 60.000 de euro ca să îl ajute, iar Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, i-ar fi împrumutat acestuia 30.000 de euro în ideea în care își dorea sa aibă un om la CNI.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *